Analiză

Oltchimul a fost doar vârful iceberg-ului. Ce a însemnat România în petrochimie şi ce DEZASTRU s-a ales în urma privatizărilor eşuate

Oltchimul a fost doar vârful iceberg-ului. Ce a însemnat România în petrochimie şi ce DEZASTRU s-a ales în urma privatizărilor eşuate

Autor: Andrei Chirileasa

27.09.2012, 00:01 8883

Din cele 21 de combinate chimice şi petrochimice mari care funcţionau în România la sfârşitul anilor '90, 15 au fost falimentate sau închise în ultimii 15 ani. Unele dintre ele au ajuns direct la fier vechi, iar în locul lor s-au proiectat complexuri imobiliare, altele au fost vândute pe bucăţi şi preluate de Ioan Niculae, iar în prezent funcţionează sub alte nume, cu scheme de personal restrânse.

Închiderea Oltchim Râmnicu Vâlcea în luna august, chiar înainte de privatizare, aduce în prim-plan dezastrul din industria chimică românească, decimată după Revoluţie, fie din cauza problemelor mari de mediu, fie din cauza necompetitivităţii şi a administrării defectuoase.


Click pe articol pentru mai multe detalii:








Toate marile rafinării româneşti (Petromidia, Rafo, Petrobrazi, Petrotel, Arpechim) aveau ataşate com­ple­xuri petrochimice, care produceau etilenă, propilenă, po­lietilene şi alte produse finite sau materii prime care erau prelucrate mai departe în combinate precum Oltchim. Dintre acestea, doar petrochimia de la Petromidia mai funcţionează în prezent, în timp ce petrochimia de la Arpechim a fost preluată de Oltchim, dar este oprită. Dintre combinatele de îngrăşăminte chimice, doar Azomureş a rezistat pe propriile picioare, fiind în prezent şi cel mai mare producător din chimia românească. Ceilalţi producători au fost falimentaţi, iar ulterior activele lor au fost preluate de omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul Interagro. Soarta celor cinci combinate ale Interagro a fost incertă în ultimii ani, Niculae ameninţând de mai multe ori cu închiderea lor.

Printre puţinele companii care au mai rezistat pe piaţă şi au o situaţie stabilă se numără Chimcomplex Borzeşti, controlat de Ştefan Vuza, şi Viromet Victoria, deţinut de Ioan Niculae.

(Click pe imagine pentru a mări)

AFACERI DE LA ZERO