Analiză

Povestea unui discurs sau cum a ajuns Carlos Ghosn sa cucereasca lumea auto cu analiza diagnostic

14.02.2006, 20:38 51

Nu este la fel de inalt ca predecesorul sau Louis Schweizer, insa este cu siguranta la inaltime, fiind in prezent unul dintre cei mai in voga sefi ai unui producator de automobile. Carlos Ghosn, actualul presedinte al Renault, a prezentat saptamana trecuta strategia producatorului francez pe termen mediu, iar profitul a fost cuvantul pe care Ghosn l-a folosit cel mai des.

Louis Schweitzer si Carlos Ghosn, ultimii doi presedinti ai Renault, sunt doua firi complet diferite. Daca primul avea un stil foarte lejer de prezentare, cu un debit verbal redus si o gestica foarte limitata, discursul lui Carlos Ghosn este mult mai dinamic.

Am avut ocazia sa ii vad pe cei doi atat la Bucuresti, cu ocazia unor vizite la Dacia si a unor intalniri cu presa, dar si in Franta, in cadrul unor prezentari in fata a sute de jurnalisti. In cei peste cinci ani de presa Ghosn este "cel mai tare executiv" pe care l-am intalnit.

Schweitzer, cel care a intuit cu mult timp inaintea celorlalti concurenti ai sai potentialul automobilului "low-cost", se baza foarte mult in discursul sau pe cuvinte precum "viziune", "dezvoltare", "crestere", "potential". Ghosn este insa mult mai direct in discurs, foloseste cuvinte puternice: "analiza", "precis", "diagnostic", "resurse", "profit" sau "contract".

"Ceea ce va prezint nu sunt prognozele Renault pana in 2009, ci reprezinta contractul pe care Renault si-l asuma", avertizeaza Carlos Ghosn, privind cu atentie in centrul imaginar al unei sali pline de peste 200 de jurnalisti din toata lumea.

Discursul desfasurat pe parcursul a 45 de minute a dovedit de ce Ghosn, nascut in Brazilia din parinti libanezi si crescut in Franta, a ajuns unul dintre cei mai bine cotati executivi din industria auto.

"Planul pe care il voi prezenta este bazat pe un diagnostic precis pe care l-am realizat metodic, la fata locului si pe care l-am comunicat managementului companiei. A fost important pentru mine sa imi gasesc timpul necesar pentru a-i asculta pe angajatii de la toate nivelurile ierarhice ale companiei, de oriunde in lume. Aceasta analiza aprofundata a indicat in mod clar si precis ceea ce anticipam de la inceput".

Astfel si-a continuat discursul Carlos Ghosn, accentuarea cuvintelor de impact fiind insotita de gesturi ferme, chiar violente si o mimica sugestiva.

Intr-adevar, spun reprezentantii Renault, in aproape un an de la preluarea conducerii executive a Renault de la Louis Schweitzer, Ghosn a vizitat toate locatiile unde francezii sunt implantati cu activitati de productie sau doar reprezentante de vanzari.

Pe lista vizitelor s-a aflat si fabrica de la Pitesti. "24 mai (anul trecut - n. red.) a fost prima si singura data cand a venit in Romania. Nu este un om al introducerilor si a avut intrebari simple, fara sofisticari si asa trebuia sa fie si raspunsurile. Nu accepta vorbaria sau un raspuns in afara subiectului. Cauta permanent modalitati de reducere a costurilor (porecla lui Ghosn in lumea auto este ''cost killer'' - n. red.) si avea tinte precise", spune Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia.

El isi aduce aminte si de un exemplu sugestiv pentru "stilul Ghosn".

"Presedintele (Carlos Ghosn - n. red.) l-a intrebat pe directorul de achizitii care era pretul unui anumit reper pe care il aduceam din Turcia si cu cat ar fi putut fi redus pretul daca se aduce din Romania. Directorul de achizitii a spus ca pretul putea fi mai mic cu pana la 17% pe piata romaneasca, insa achizitia acestui reper din Romania nu era prevazuta in programul de fabricatie (ceea ce putea genera complicatii - n. red.). Carlos Ghosn a ascultat si a luat imediat decizia ca acest reper sa fie achizitionat din Romania si a cerut energic cresterea gradului de integrare pe piata romaneasca. Tintele erau precise: de la 60% cat era la momentul respectiv la 70% la sfarsitul anului 2006 si la 80% la sfarsitul anului 2007", adauga Stroe.

"Eu am avut un tete-a-tete cu Carlos Ghosn pe parcursul a 8 minute si a fost una dintre cele mai intense intalniri pe care le-am avut pana acum", mai spune Stroe.

Analiza diagnostic si stabilirea unor obiective foarte ambitioase sunt o alta trasatura a stilului de management al lui Carlos Ghosn.

"Renault are cinci puncte forte si cinci oportunitati de crestere, iar rezultatele pentru anul 2005 confirma diagnosticul pe care l-am pus", explica Ghosn, care a dezvaluit pentru urmatorii trei ani un plan foarte ambitios de dezvoltare.

26 de modele noi lansate, pozitionarea modelului de clasa medie Laguna intre primele trei in materie de calitate in categoria sau mai ales cresterea vanzarilor anuale cu 800.000 de unitati sau peste 30% la orizontul anului 2009 si dublarea marjei profitului sunt punctele cheie ale lui Ghosn.

Actualul presedinte al Renault are si o viziune proprie, mercantilista, asupra calitatii.

"Calitatea inseamna sa stii ce vrea clientul tau si sa ii oferi exact ceea ce isi doreste. Stim exact ce influenteaza perceptia clientului asupra calitatii. Aici vom lucra. Pericolul este sa avem supraspecificatii, adica sa lucram la acele lucruri care nu sunt importante pentru client", adauga Ghosn.

In plus, profitul si profitabilitatea reprezinta cuvintele de ordine in orice interviu sau prezentare a lui Carlos Ghosn. Indiferent ca este vorba de productia de masini ieftine, precum Logan, intrarea pe segmentul masinilor de lux sau al SUV-urilor (masini de teren), orice decizie a lui Ghosn este determinata doar de rentabilitatea acesteia.

Daca Louis Schweitzer vorbea in urma cu mai multi ani despre un plan de dezvoltare al vanzarilor Renault la 4 milioane de unitati anual, Carlos Ghosn spune ca va ajunge in 2009 la 3,3 milioane de unitati.

"Este o chestiune din anul 1999, (...) a fost ambitia lui Renault sa produca 4 milioane de masini pana in 2010. Insa trebuie sa asociem si o esalonare in timp a acestui obiectiv. In 2005 am vandut 2,5 milioane de masini, iar in 2006 valoarea va fi in mare aceeasi. Acum, nu cred ca este important sa spunem astazi cate masini vom produce in anul 2012 sau 2015. Contractul Renault pune acest lucru intr-un orizont de timp. O crestere de 800.000 de masini este un lucru care nu s-a mai intamplat pentru Renault. Odata ce vom ajunge la acest nivel si nu prin vanzarea de flote de masini cu zero kilometri ca si masini second hand si alte masuri de acest fel, ci vom produce masini atractive pentru clienti, care sa fie cumparate de clienti, atunci putem sa mergem dincolo de cele 800.000 de unitati. Nu sunt ambitii, ci angajamente: 800.000 de masini in plus, calitate si o marja operationala de 6%. Nu sunt prognoze, ci angajamente", explica Ghosn insotindu-si explicatiile cu gesturi largi.

Insa fara viziunea "boemului" Louis Schweitzer, cel care intuise in 1998 potentialul masinii low-cost, si care il numise de altfel pe Carlos Ghosn la conducerea Nissan in anul 1999, probabil ca planul detaliat al franco-braziliano-libanezului nu ar fi fost posibil.



Carlos Ghosn

* Nascut in Brazilia pe 3 martie 1954

* A absolvit Institutul Politehnic din Paris

* A lucrat timp de 18 ani pentru Michelin mai intai ca director de fabrica la Le Puy (Franta), apoi ca sef al departamentului de cercetare - dezvoltare pentru anvelope industriale din Ladoux (Franta)

* A devenit director operational al Michelin in America de Sud si ulterior, in 1990, presedinte si director executiv al Michelin in America de Nord, unde a realizat economii importante, de ordinul miliardelor de dolari, prin inchiderea unor fabrici si a unor activitati nerentabile.

* A venit la Renault in 1996 ca vicepresedinte executiv, fiind responsabil pentru cercetare-dezvoltare, productie si achizitii.

* Din iunie 1999 a devenit director operational la Nissan, ulterior ajungand si presedinte si director executiv al producatorului nipon. Ghosn a fost principalul artizan al salvarii de la faliment a producatorului nipon si rentabilizarea sa in doar cativa ani.

* Din mai 2005 este presedinte si director executiv al Renault, insa a ramas si co-presedinte si director executiv la Nissan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO