Disparitia i-a fost prezisa, de multe ori, dupa sfarsitul Razboiului Rece, acum 14 ani. Organizatia Nord-Atlantica, care a sarbatorit in 1999 50 de ani de existenta, pare ca se simte totusi bine, daca judecam numai dupa numarul de pretendenti care ii bat in poarta. Georgia, Ucraina sau Moldova si-au anuntat intentia de a deveni membri. Exista proiecte ambitionase ale Aliantei pentru "Marele Orient Mijlociu". Si totusi, spun analistii militari, NATO se afla intr-o criza de identitate si are nevoie de o transformare profunda ca sa iasa din impas.
Departe de a disparea odata cu ratiunile pentru care a fost creata - sa faca fata blocului sovietic - Alianta s-a extins continuu, dupa caderea Zidului Berlinului. A trecut de la 16 membri, la sfarsitul anilor '80, la 19 in 1999 si la 26 in acest an, absorbind, rand pe rand, noile democratii din Europa.
In jurul Aliantei graviteaza, pana departe in Asia Centrala, Parteneriatul pentru pace, care grupeaza 46 de tari. Cu dusmanul din trecut, Rusia, a format un Consiliul de Asociere, iar Moscova este permenent pusa la punct cu strategiile Aliantei.
A convenit sa puna pe picioare Forta de reactie rapida, care va actiona in toata lumea, in zonele de criza. Dupa ce a participat la primele operatiuni militare din afara granitelor tarilor membre - in Balcani - este prezenta astazi departe de Europa, mai cu seama in Afganistan.
Dar timpul in care intre aliati aveau loc discutii interminabile in legatura cu ratiunile pentru care NATO ar actiona in afara granitelor sale, nu pare sa fi trecut. Franta si Germania au provocat adesea acest gen de dezbateri. Dar, la presiunea Statelor Unite NATO si-a depasit granitele. Aici, crede Le Monde, intervine un paradox, pentru ca tocmai americanii au pus NATO in afara jocului - dupa atentatele de la 11 septembrie, prin decizia de a interveni in razboaie fara NATO. La initiativa secretarului general al NATO, britanicul George Robertson, Alianta a invocat dupa 11 septembrie, pentru prima data in istoria sa, articolul 5 referitor la clauza apararii comune. Practic, toate tarile Aliantei se aflau in razboi, alaturi de SUA. Administratia Bush a ignorat - dintr-un calcul pragmatic - dovada de loialitate, preferand aliante ad-hoc, in locul aliantei NATO. In razboiul antiterorist americanii au vrut sa se debaraseze de constrangerile inerente intr-o organizatie, in care toti partenerii trebuie sa-si spuna punctul de vedere. Treptat, insa, Bush pare ca a redescoperit avantajele unei structuri care are propriul ritual, dar si experienta cand este vorba sa te mobilizezi. Nu este doar vorba de a lucra impreuna, lucru ce face mai suportabile costurile unei operatiuni militare. Este vorba si de legitimitatea unei actiuni internationale, mult mai redusa atunci cand se actioneaza unilateral.
Dupa ce i-a convins sa mearga in Afganistan, americanii ar vrea ca NATO sa intervina si in Irak. Aliatii sunt acolo, indirect, caci multe tari NATO au acolo soldati. Totusi, NATO nu este in Irak in nume propriu. Este marele regret al lui George W. Bush - un regret tarziu - care vede in aceeasta prezenta mai multe avantaje. Primul ar fi avantajul militar, caci NATO ar inlocui o parte a soldatilor americani. In aceeasi vreme, SUA ar mentine controlul asupra fortei multinationale. Exista si avantaje politice. Sprijinul politic pentru interventie s-ar extinde pe masura.
Este exact ceea ce nu vrea Franta, Germania si Belgia. Sa legitimeze o interventie pe care au considerat-o, dintr-un inceput ilegala. In acceasi vreme refuzand orice demers al SUA, exista riscul ca americanii sa se indeparteze si mai mult de aliatii sai, sustin, de cealalta parte, strategii americani.
Cu cativa ani in urma un fior strabatea Europa. SUA amenintau ca iau in calcul retragerea din NATO, ca raspuns la incapatanarea europenilor de nu fi de acord cu razboiul din Irak. Era doar un gest de manie, pentru ca, asa cum aminteste Financial Times, SUA nu vor putea sa ofere niciodata o alternativa credibila la Alianta, in ciuda fortei sale impresionante. De altfel, pentru George W. Bush o intelegere cu europenii este esentiala acum pentru ca alegerile se apropie, iar credibilitatea sa, din cauza razboiului, este la cote alarmante.
La ultimul summit NATO de la Istambul din 28 iunie lucrurile s-au mai calmant.
Faptul ca guvernul provizoriu irakian a cerut interventia NATO a dat Parisului si Berlinului un bun pretext de a se arata cooperanti, fara sa cedeze in fata SUA. Totusi nu a fost adoptata o masura radicala, ci o jumatate de masura. NATO nu va trimite trupe, dar va instrui noua armata irakiana. Nu este "vocatia" NATO sa intervina in Irak, spune Jacques Chirac.
Noua disputa privind prezenta NATO in Irak a readus in discutie o chestiune generala, referitoare la rolul si capacitatea NATO. Au fost relansate intrebari, care s-au pus dupa sfarsitul Razboiului Rece, privind rostul NATO: trebuie sa continue sa asigure, in principal, securitatea Europei si a SUA, fata de un pericol extern?; sau trebuie sa apere interesele membrilor oriund in lume, cand acestea sunt amenintate?
In primul caz, Alianta ar trebui sa se concentreze pe misiuni interne, dar, astfel, va intra intr-un con de umbra, pentru ca rolul sau ar fi mult mai putin vizibil. In cel de-al doilea caz, s-ar putea sa se vada repede ca NATO nu este capabila sa faca fata tuturor misiunilor, daca nu-si creste substantial bugetul si daca nu se reformeaza complet. Istvan Gyarmati, directorul Centrului pentru Controlul Democratic al Fortelor Armate, de la Geneva, critica faptul ca Alianta nu s-a reformat dupa Razboiul Rece. El observa, citat de Financial Times, ca tarile NATO au 1,2 milioane de soldati, dar numai 80.000 dintre ei sunt folositi in misiuni. Teama strategilor militari este ca, in cazul in care ar accepta misiuni internationale NATO, ar putea iesi sifonata din multe dintre ele, stirbindu-si credibilitatea. De altfel, remarca Financial Times, nici o tara a NATO nu a fost pregatita sa faca fata situatie din Afganistan. Le Figaro spune ca de modul in care va gestiona situatia din Afganistan depinde credibilitatea si viitorul NATO.
Ce va face asadar Alianta intr-o vreme in care intre membrii fondatori exista divergente privind viitorul?
In ajunul summitului de la Istanbul, din 28 iunie, 150 de cercetatori, intelectuali si politicieni americani si europeni au organizat o intalnire la cererea fundatiei Marshall. Tema: NATO la rascruce. Pentru americani lucrurile par clare. NATO trebuie sa se departeze de frontierele sale. "Sa gandeasca mondial si sa actioneze mondial", dupa cum crede senatorul republican Richard Lugar.
In Afganistan, unde NATO are aproape 7.000 de soldati, lucrurile merg prea lent din cauza reticentelor tarilor de a trimite noi trupe. Presedintele Hamid Karzai, a cerut, in repetate randuri, ca Alianta sa-si tina promisiunea de a trimite mai multe trupe la Kabul. A obtinut o noua promisiune, la Istanbul. Este deocamdata doar o promisiune.
Secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer cere, de cate ori are ocazia, refacerea solidaritatii euroatlantice. NATO trebuie sa se reformeze rapid, fortele sale militare sa fie "mai usoare, mai rapide si mai eficiente". Exemplul este acelasi. Afganistanul, "unde credibilitatea NATO este in joc" - spune Scheffer - arata in ce masura sunt necesare transformarile militare, astfel incat angajamentele politice sa poata sa fie traduse pe teren.
De altfel, numai o transformare profunda ar permite NATO sa duca la capat proiectul "Marele Orient Mijlociu". Ar fi un angajament politic - imaginat de unii membri ai Aliantei - pentru aceasta zona, pentru ca, dupa cum spune secretarul general al NATO, "nici o regiune nu afecteaza mai mult securitatea euro-atlantica".
In timpul summitului de la Istanbul, Fundatia Marshal a prezentat, separat, doua studii referitoare la reflectiile din cadrul Aliantei privind viitorul. Primul dintre studii se refera la strategia Aliantei in regiunea Marii Negre. Stregia este impartasita de SUA care au anuntat ca vor deplasa o parte din bazele din centrul Europei spre est, pentru a fi mai aproape de zonele fierbinti. Cel de-al doilea proiect, se refera la democratia in "Marele Orient Mijlociu". Autorii cer o schimbare de strategie fata de aceasta zona. Trebuie dezvoltate relatiile cu intelectualii din zona, ajutorul economic trebuie conditionat de respectarea drepturilor omului.
De altfel, la summitul de la Istanbul, sefii de state si de guverne au decis sa intensifice relatiile Aliantei cu tarile mediteraneene si sa lanseze o oferta de cooperare celor din "Orientul Mijlociu extins" in vederea "sporirii securitatii si stabilitatii".
Potrivit unei declaratii comune, liderii NATO au decis aprofundarea "Dialogului mediteranean" cu sapte tari din aceasta regiune - Iordania, Mauritania, Algeria, Maroc, Tunisia, Egipt si Israel.
Alianta a mai lansat, sub denumirea "Initiativa pentru cooperare de la Istanbul", "o oferta de cooperare in domeniile apararii si securitatii", adresata tarilor din "Orientul Mijlociu extins", in special statelor arabe din Golf.
Dubla initiativa "ia in considederare si completeaza initiativele" propuse de alte tari, potrivit comunicatului NATO, care se refera la proiectul "Marele Orient Mijlociu", redactat de Statele Unite.
Insa in ce masura aceste proiecte (deocamdata politice, dar sa nu uitam ca exista voci care cer implicarea NATO ca forta de mentinere a pacii in Palestina) sunt posibile fara o reforma profunda? Si cand va fi ea initiata? Exista aici mult scepticism. De pilda, ziarul german General Anzeiger din Bon crede ca atata vreme cat ca conducerea SUA se afla George W. Bush dialogul este blocat, iar lucrurile nu pot merge inainte. iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
