Analiză

România devine tot mai dependentă de industria auto: Pentru prima dată în istorie, cei mai mari trei exportatori reprezintă exclusiv industria auto, respectiv Dacia, Ford şi Daimler. Din top 10 numai două companii sunt din altă industrie

Autor: Bogdan Alecu

17.03.2019, 13:00 7109

Pentru prima dată în istorie, cei mai mari trei exportatori ai României reprezintă exclusiv industria auto, pe măsură ce Ford a accelerat producţia de EcoSport la Craiova, Daimler pe cea de cutii de viteze la Sebeş, iar Dacia cu SUV-ul Duster la Mioveni.

Automobile Dacia şi-a păstrat locul întâi în topul exporta­torilor, Ford România intrat în top trei direct pe locul al doilea, odată cu triplarea producţiei de la Craiova şi a depăşit inclusiv Star Assembly, divizia locală a Daimler care produce cutii de viteze la Sebeş, clasată pe locul al treilea în clasament.

Creşterea puternică a producţiei de maşini şi componente auto a adus un avans puternic al exporturilor României, pe măsură ce opt din cei zece cei mai mari exportatori vin din automo­tive, potrivit datelor de la Statistică.

Institutul de Statistică nu oferă date cu privire la valoarea totală a exporturilor sau va­loa­rea pe fiecare companie, însă menţio­nează că ponderea valorii totale a top zece din total exporturi de bunuri a fost de 20,2% în 2018. Luând în calcul faptul că anul trecut exporturile totale de bunuri s-au ridicat la 67,7 mld. euro, acest lucru indică faptul că top zece a ajuns al 13,6 mld. euro, în creştere cu 1,9 mld. euro sau 16,2% faţă de anul anterior.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO