Analiză

Un fost deţinut de la penitenciarul Bistriţa a ajuns patronul unei companii de transport în Irlanda

Un fost deţinut de la penitenciarul Bistriţa a ajuns patronul unei companii de transport în Irlanda

Autor: Pacala Dana, Cristiana Sabau

19.10.2012, 10:33 3355

Mai mulţi foşti deţinuţi care nu aveau unde merge când au ieşit din închisoare şi care au locuit, o perioadă, într-un centru din Bistriţa, au reuşit să treacă peste discriminări şi să se reintegreze în societate. Unul dintre ei are acum o firmă în Irlanda, iar altul manageriază o afacere în SUA.

Mai mulţi foşti deţinuţi care nu au avut unde merge când au ieşit din închisoare au reuşit să îşi croiască un drum în viaţă după ce au locuit, o perioadă, în Centrul Onisim de Reintegrare Socială din Bistriţa, unde au fost ajutaţi să depăşească barierele discriminării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre ei a ajuns în Irlanda şi a înfiinţat o firmă de transport, iar altul s-a stabilit în Statele Unite ale Americii şi manageriază, la rândul său, o afacere, ambii ajutând, în prezent, alţi deţinuţi.

Iosif Pintican, voluntar al Centrului Onisim Bistriţa, unde se află în prezent 12 foşti deţinuţi, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că un caz de succes este al unui fost deţinut care acum se află în Irlanda.

"Avem un caz de succes în Irlanda. Dintr-un om care a fost închis pentru că a comis multe furturi, a ajuns să aibă o firmă de transport în Irlanda şi acum, dintr-un om care a furat, a ajuns unul care dăruieşte. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de Paşti, face diverse pachete pe care le oferă persoanelor private de libertate", a declarat Iosif Pintican.

Potrivit sursei citate, bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, are acum 32 de ani şi este din Cluj-Napoca. A fost abandonat de familie la casa de copii din Gherla. O perioadă a urmat şcoala la Câmpia Turzii, iar apoi la Gilău, judeţul Cluj, şi la Zalău, unde a făcut şcoala profesională de zugravi. În 1998, când a părăsit casa de copii, a fost condamnat pentru furt şi închis. În închisoare a avut două tentative de sinucidere din cauză că nu a fost căutat de nimeni şi nu avea unde să locuiască după eliberare, însă la încheierea perioadei de detenţie a fost preluat de Centrul Onisim şi a locuit într-unul din apartamentele închiriate de centru pentru foştii deţinuţi.

Reprezentanţii Centrului Onisim au fost cei care i-au găsit un loc de muncă. În 2003 s-a căsătorit, iar acum se află în Irlanda, unde lucrează şi chiar are propria sa firmă de transport.

Victor Câmpean, la rândul său voluntar în cadrul Centrului Onisim, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un alt caz de succes este al unui fost deţinut care acum este om de afaceri în SUA.

"Eu cred în reabilitarea acestor oameni chiar atunci când nu am văzut nici măcar un mic rod. Acum, după aproape 12 ani de muncă în acest domeniu, când avem multe persoane reabilitate, acum credem foarte mult. Vara aceasta am fost plecat în America şi acolo am întâlnit un fost deţinut care, atunci când a ieşit din Penitenciarul Bistriţa, a venit la Centrul Onisim. Acum este căsătorit, are patru copii şi un business în SUA. Când am plecat mi-a dat 200 de dolari pentru susţinerea activităţii din Centrul Onisim. Nici măcar nu îţi mai poţi închipui că au fost în penitenciar", a spus Victor Câmpean.

Născut în 1977, în localitatea Ilva Mică din Bistriţa-Năsăud, bărbatul respectiv a fost închis timp de şapte ani pentru tâlhărie şi viol. În detenţie a încercat să se sinucidă. Chiar în arestul Poliţiei şi-a tăiat beregata cu o lamă. La ieşirea din Penitenciarul Bistriţa a fost preluat de Centrul Onisim. Mai târziu s-a căsătorit şi a plecat în Chicago, SUA.

Altă poveste de succes este a unui bărbat din localitatea Jimbolia (Timiş), acum în vârstă de 50 de ani. Acesta provenea dintr-o familie monoparentală şi a comis mai multe infracţiuni pentru care a fost condamnat de trei ori. După ce şi-a ispăşit perioada de detenţie la Penitenciarul Bistriţa, nu a recidivat. El a fost cazat iniţial la Centrul de Reintegrare Socială Onisim din Bistriţa, după care a plecat în localitatea Jimbolia, unde şi-a găsit un loc de muncă în domeniul construcţiilor. Tot aici şi-a cunoscut viitoarea soţie, cu care s-a căsătorit. Acum, are trei copii, o situaţie materială bună, casă şi maşină.

Un alt caz fericit este al unui bărbat din Ulmeni, judeţul Buzău, care fusese căsătorit în momentul în care a ajuns după gratii, dar soţia sa a intentat divorţ, el pierzându-şi locuinţa în favoarea ei. După ce a stat închis timp de şapte ani, a locuit în spaţiile Centrului Onisim din Bistriţa. Şi-a găsit un serviciu ca muncitor necalificat, dar a reuşit să se întreţină singur. În perioada în care a locuit în centru nu a mai recidivat, iar din economiile proprii şi-a cumpărat o maşină. În prezent, locuieşte tot în spaţiul centrului, dar şi lucrează.

Joi, la sediul Centrului Onisim a fost lansat proiectul "Egalitatea de şanse - resursă pentru un viitor mai sigur!", pus în practică de organizaţie împreună cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi susţinut de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Managerul proiectului, Iosif Pintican, spune că proiectul vizează promovarea egalităţii de şanse şi combate discriminarea persoanelor care au ispăşit o pedeapsă privativă de libertate.

"Populaţia, în general, e reticentă când întâlneşte o persoană ce a ispăşit o pedeapsă privativă de libertate. Dacă e un angajator, preferă să nu îl angajeze, dacă e vecin de scară sau de bloc, încearcă să îl ocolească punându-i diverse etichete, cum ar fi cea de hoţ sau de puşcăriaş. Şi atunci oamenilor care au fost închişi le e foarte greu să se integreze în societate. Acest proiect al nostru vine în sprijinul lor, încercând să diminuăm acest fenomen care e discriminarea", a spus Pintican.

Potrivit acestuia, Centrul Onisim a încercat, din 2000, de când funcţionează, să le ofere a doua şansă persoanelor care ies din penitenciar şi nu au unde să se ducă.

"Acum, în Centrul Onisim sunt 15 persoane, iar 12 dintre ele au ieşit din închisoare. Când ies din închisoare, primul lucru de care au nevoie e un loc în care să stea peste noapte. Persoanele care au fost închise, arestate, când ies află că au fost părăsite de familie, de rude şi nu au efectiv cum să trăiască. Centrul Onisim vine în întâmpinarea acestei nevoi a lor de a avea o locuinţă şi de a le oferi de mâncare măcar câteva zile. Noi oferim servicii până la un an pentru persoanele care au părăsit detenţia, perioadă în care îi ajutăm să se califice în anumite meserii, să îşi găsească un loc de muncă şi chiar să se angajeze", a spus el.

Prin proiectul iniţiat joi se va constitui un grup de acţiune locală, format din specialişti, care se va întâlni periodic pentru întocmirea unui plan de acţiune. Vor fi organizate dezbateri publice şi seminarii de informare în care să fie prezentată problema discriminării şi efectele ei asupra societăţii, va fi făcut un blog civic şi vor fi organizate evenimente denumite generic "Teatru forum - teatrul celor opresaţi". Aici fiecare deţinut îşi va spune povestea, iar publicul va interveni în aşa fel încât să o schimbe în bine.

În prezent, potrivit directorului Penitenciarului Bistriţa, Lucian Siman, în instituţie sunt 624 de deţinuţi, doar 26 de paturi fiind libere. Majoritatea sunt condamnaţi pentru furturi, având de ispăşit pedepse de la unu la cinci ani. Dintre cei aflaţi după gratii, 324 sunt recidivişti şi 114 au antecedente penale.

Statisticile arată că 70 - 80 la sută dintre foştii deţinuţi se întorc în penitenciar din cauză că societatea nu vrea să îi mai accepte după ce şi-au ispăşit pedeapsa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO