• Leu / EUR4.7142
  • Leu / GBP5.3592
  • Leu / USD4.1491
Analiză

ZF Special: Radiografia Munteniei Şi Dobrogei. Cum s-au prăbuşit mari fabrici şi s-au depopulat oraşe

ZF Special: Radiografia Munteniei Şi Dobrogei. Cum s-au prăbuşit mari fabrici şi s-au depopulat oraşe

Autor: Adrian Cojocar

5 oct 2012 5924

Oraşele cele mai afectate au fost cele din regiunea Moldovei, zona de nord-est a României, însă şi celelalte regiuni au suferit puternic de pe urma valului de concedieri care a precedat prăbuşirea industriei de după 1990. Efectele s-au resimţit puternic şi în ultimul deceniu, multe dintre oraşele din regiunea istorică a Munteniei şi Dobrogei înre­gistrând între 2002 şi 2011 scăderi ale numărului de locuitori de peste 20%.

Turnu-Măgurele, din judeţul Teleor­man, este cel mai afectat oraş de depopulare din zona Munteniei, în ultimul deceniu numărul de locuitori coborând cu 26,2%, adică mai mult de un sfert.

După 1990 cele mai importante fabrici din Turnu-Măgurele - combinatul chimic Turnu SA, producătorul de motoare electrice Electroturris şi producătorul de textile Imperial au disponibilizat aproape 6.000 de persoane.

Prin anul 1999 rata şomajului din Turnu Măgurele se învârtea în jurul nivelului de aproape 24% după ce combinatul chimic Turnu SA, care în trecut avea 6.100 de salariaţi şi asigura jumătate din locurile de muncă din oraş, s-a închis, motiv pentru care Turnu Măgurele a fost propus pentru statutul de zonă defavorizată. Combinatul chimic era şi unicul furnizor de agent termic şi apă pentru oraş. Între timp combinatul

şi-a reluat activitatea, iar astăzi în com­binatul Turnu SA (actual Donau Chem), din grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae, lucrează circa 1.000 de salariaţi, fiind în continuare principalul combinat care susţine economia oraşului.

O altă lovitură pentru locuitorii din zonă a fost dizolvarea în anul 2008 a producă­torului de mobilă Mobila Turnu-Măgurele, care înainte de anul 2000 asigura locurile de muncă a circa 700 de oameni.

Oraşul Tulcea, spre exemplu, care se sprijinea pe activitatea unor fabrici precum producătorul de alumină Alum, produ­cătorul de feroaliaje Feral (fostul Ferom) şi producătorul de îmbrăcăminte Confecţii Tulcea, a pierdut 27,5% din locuitori în mai puţin de un deceniu arată datele INS, în condiţiile restrângerii drastice a numărului de angajaţi din aceste companii.

Circa 1.760 de oameni de la Confecţii Tulcea şi-au pierdut locurile de muncă între anul 2002 şi 2011, iar de la Alum şi Feral au plecat alţi peste 1.000 de muncitori în acelaşi interval.

"Alum şi Feral sunt printre marii angajatori care au disponibilizat oameni în ultimii ani. Este adevărat că la ultimul recensământ se înregistrează o scădere masivă a populaţiei. Cauzele sunt diverse: sporul natural negativ, faptul că o parte din locuitori au emigrat şi s-au mutat cu totul în străinătate din cauza degradării nivelului de trai. În cazul Confecţii Tulcea comenzile au început să scadă văzând cu ochii şi s-au făcut disponibilizări. Nu numai industria uşoară a resimţit astfel de fenomene, dar şi cea grea. Printre cauze sunt lipsa comenzilor de pe anumite pieţe şi faptul că aceşti coloşi ca Feral şi Ferom sunt mari consumatori de energie şi odată cu creşterea preţurilor la energie nu au mai fost profitabili. Ştiu că acum 7-8 ani era în discuţie posibilitatea cumpărării de energie mai ieftină din Ucraina pentru că altfel aceste fabrici deveneau nerentabile. S-au şi închis fabrici, Campofrio este un exemplu. Motivul pentru care au închis fabrica este că situaţia lor în plan european era una nefericită", povesteşte Ovidiu Ghionu, viceprimarul municipiului Tulcea.

El spune că primăria Tulcea are în vedere o serie de politici care să încurajeze crearea de locuri de muncă, cum ar fi acordarea de terenuri sub forma parcurilor industriale cu graţii la redevenţe pe o perioadă stabilită şi reduceri de taxe la nivelul impozitelor locale.

Chiar dacă nu se află în topul scăderilor, în oraşul Alexandria din Teleorman s-au închis de-a lungul timpului mai multe fabrici importante. Producătorul de confecţii Altex Alexandria, cu circa 1.400 de angajaţi, privatizat în 1999, a pus lacătul pe uşă după numai şase ani de zile. Producătorul de perdele şi tricotaje Rotrico Roşiorii de Verde din Teleorman, cu peste 1.100 de angajaţi înainte de 1999, a intrat în lichidare tot în anul 2005.

În condiţiile economiei închise de dinainte de 1990 şi existenţei pe piaţă a unuia sau cel mult doi producători într-un domeniu, res­pectiv ale concurenţei foarte reduse din sector, fabricile româneşti aveau ca scop să susţină locurile de muncă ale oamenilor dintr-o zonă fără să ţină cont de costuri şi eficienţă pentru că nu erau concurate de multinaţionalele străine. Totodată, aceşti giganţi industriali aveau în mare parte o tehnologie învechită şi multe au căzut în mâinile unor nespecialişti aleşi chiar de angajaţi după 1990, care nu au ştiut să managerieze aceste fabrici şi în cea mai mare parte le-au condus către insolvenţă.

Nici companiile care au fost preluate de investitori strategici nu au reuşit să păstreze măcar numărul de salariaţi, în condiţiile în care în fabricile româneşti de dinainte de '90 exista o supradimensionare a personalului pentru că acestea nu erau obişnuite să facă economii la costurile de producţie.

Rulmenţi (actuala Koyo) Alexandria este un astfel de exemplu, care înainte de 1999 avea 4.600 de salariaţi, dar mai are în prezent mai puţin de 1.400 de salariaţi. Fabrica de rulmenţi continuă să reprezinte unul dintre pilonii pe care se sprijină oraşul deşi în fabrică mai lucrează un sfert din angajaţi.

Germino Alexandria din aceeaşi localitate, firmă de morărit cu peste 1.000 de angajaţi în anul 1999, mai avea anul trecut doar 153 de salariaţi, iar în prezent fabrica s-a reprofilat pe producţia de biscuiţi, pişcoturi şi prăjituri.

Ultimul recensământ a scos la iveală faptul că numărul de locuitori ai oraşului Alexandria din Teleorman a scăzut cu 16,6% în ultimii nouă ani, respectiv cu 8.300 mai puţini decât la recensământul din anul 2002.

Tot în zonă se află şi producătorul de ţevi Zimtub Zimnicea, fabrică la care mai lucrează în prezent 164 de oameni faţă de peste 800 în urmă cu un deceniu.

Zimtub este tot în proprie­tatea omului de afaceri Ioan Niculae, care în prezent este unul dintre cei mai bogaţi români.

Oraşul Giurgiu a pierdut în ultimii nouă ani circa 21% din locuitori, de la circa 69.300 câţi erau la recensământul din anul 2002, ajungând la doar 54.600 de oameni în 2011, adică cu aproa­pe 14.700 mai puţini.

Giurgiu Nav din Giur­giu, companie care se ocupă de transportul mărfurilor pe Dunăre, parte din grupul Inter­agro al omului de afaceri Ioan Niculae, şi-a redus de peste patru ori numărul de angajaţi, de la 1.180 de salariaţi ajungând în prezent la circa 250.

Nici judeţul Dâmboviţa nu stă mai bine la acest capitol, decăderea industriei resimţindu-se de asemenea în scăderea numărului de locuitori.

Oraşul Târgovişţe de exemplu a pierdut în ultimul deceniu circa 16.000 de locuitori, respec­tiv 17,8% din numărul total de la re­cen­să­mântul din anul 2002, de aproape 90.000 de locuitori. În aceeaşi perioadă peste 4.000 de oa­meni care lucrau la combinatul siderurgic Me­chel Târgovişte şi-au pierdut locurile de muncă, de la 6.160 de oameni în anul 1999, în pre­zent combinatul mai are circa 2.100 de salariaţi.

Slobozia, cel mai mare oraş din Ialomiţa, se sprijinea pe com­binatul chimic Amonil Slo­bozia care înainte de 1990 era cel mai mare producător de uree din România. Amonil a ajuns de la 1.160 de salariaţi în 1999 să mai aibă în prezent doar 36 de angajaţi după ce producţia de îngrăşăminte chimice a fost sistată recent, iar compania s-a reprofilat pe producţia de energie. Firma face parte tot din grupul Interagro al lui Ioan Niculae.

Dezindustrializarea României s-a văzut puternic şi în Capitală, unde majoritatea fabricilor care dădeau de muncă la sute de mii de oameni s-au transformat în malluri, iar puţinele care au rezistat mai au câteva sute de angajaţi şi s-au mutat la periferia oraşului. Marile platforme in­dustriale din Capitală au rămas astăzi doar o amintire.

În 1989 spre exemplu producătorul de ţevi Republica Bucureşti dădea de lucru la 10.000 de oameni, iar în anul 2003, la privatizare, compania mai avea doar 1.200 de salariaţi, care ulterior şi-au pierdut de asemenea locurile de muncă după ce uzina a intrat în lichidare. Republica era în trecut singurul producător de prăjini pentru foraj din regiune.

Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB), una dintre fabricile cu tradiţie din Bucureşti, la care lucrau înainte de Revoluţie peste 6.000 de oameni, mai avea în 1999 circa 1.800 de salariaţi. Astăzi, deşi continuă să fie unul dintre jucătorii de top din industria românească, la IMGB mai lucrează circa 700 de oameni.

Uzinele 23 August (ac­tua­lul complex Faur) din Ca­pitală erau unul dintre mamuţii industriali de dinainte de 1990, unde lucrau circa 18.000 de oameni şi se produceau loco­motive diesel hidraulice, echipa­mente de frână şi alte componente pentru vagoane de cale ferată. Faur face parte în prezent din grupul Bega al omului de afaceri Marius Cristescu şi mai are 380 de angajaţi faţă de peste 4.200 în anul 1999. Compania este specializată în producţia de confecţii metalice, maşini şi material rulant.

Trecerea anilor şi prăbuşirea industriei autohtone şi-au pus amprenta şi asupra firmei Timpuri Noi, un alt simbol al Capitalei, astfel că de la 2.700 de angajaţi, cât avea uzina Timpuri Noi la Revoluţie, în prezent în companie mai lucrează circa 130 de oameni. Înainte de '90 Timpuri Noi era unic producător de com­presoare de mică şi medie capacitate pe piaţa din România şi a fostului CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - n. red.). Astăzi compania mai produce câteva zeci de bucăţi lunar, faţă de câteva mii de compresoare în trecut.

În ciuda migraţiei provincialilor în Capitală, Bucureştiul a pierdut 248.000 de locuitori în perioada 2002 - 2011, potrivit datelor INS, o mare parte a acestui declin putând fi pus pe seama restrângerii activităţii din sectorul industrial, dar şi a mutării în Ilfov.

În ultimii ani şi-au mai restrâns activitatea şi numărul de salariaţi fabrici precum produ­cătorul de pompe Aversa, producătorul de echipamente electrice Automatica Bucureşti, producătorul de componente pentru aeronave Turbomecanica Bucureşti sau producătorul din sectorul chimic Chimopar, care au disponi-bilizat mii de angajaţi în ultimul deceniu.

În Buzău, combinatul siderurgic Ductil Steel Buzău, din grupul Mechel, este unul dintre puţinele care mai numără peste 1.000 de angajaţi, în rest activitatea şi numărul de salariaţi ai altor companii diminuându-se drastic. De la Ductil Buzău au fost disponi­bilizaţi circa 400 de muncitori în ultimul dece­niu şi compania mai numără 1.500 de oameni, acesta fiind un caz fericit în judeţ.

De exemplu producătorul de garnituri de frână şi elemente de etanşare pentru auto­vehicule Fermit Râmnicu-Sărat, cu peste 1.000 de angajaţi în 1999, mai avea anul trecut doar 209 salariaţi. Producătorul de cord metalic pentru armarea cauciucurilor Cord Buzău, care asigura înainte locurile de muncă a circa 1.000 de oameni, mai avea anul trecut 135 de salariaţi, iar compania a deschis procedură de insolvenţă pe fondul pierderilor de peste 21 mil. lei pe care le-a raportat anul trecut.

Producătorul de material rulant Vae Apcarom Buzău şi-a redus de trei ori numărul de salariaţi în ultimul deceniu, o situaţie asemănătoare fiind şi la producătorul de electrozi şi echipamente de sudură Ductil Buzău. Compania era dependentă de activitatea combinatelor siderurgice, care şi-au redus semnificativ producţia după 1990. Producătorul de parbrize pentru autovehicule Gerom Buzău a ajuns în prezent să mai aibă 227 de salariaţi faţă de 1.154 la finele anilor '90. Sute de angajaţi au fost disponibilizaţi în ultimul deceniu şi de la Romcarbon Buzău şi Contactoare Buzău. Pe fondul disponibi­lizărilor din oraş Buzău a pierdut între 2002 şi 2011 circa 19,3% din locuitori, respectiv 25.800.

În Constanţa, care număra anul trecut 55.000 de locuitori, mai puţin decât în 2002, constructorul de nave Şantierul Naval Cons­tanţa, deţinut în prezent de omul de afaceri Gheorghe Bosânceanu, a disponibilizat din 1999 circa 1.800 de salariaţi, adică mai bine de jumătate din numărul total. Disponbilizările au venit ca urmare a restructurării constructorului de nave şi a dificultăţile din ultima perioadă pe fondul crizei care a condus la reducerea comenzilor.

La Rompetrol Rafinare, din grupul KazMu­nai­Gaz, una dintre cele mai mari rafinării din România, au fost disponibilizaţi de asemenea în ultimul deceniu circa 2.700 de salariaţi. Cea mai mare parte a angajaţilor au fost restructuraţi înainte de anul 2003, în vederea eficientizării rafinăriei.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7142
Diferență: 0,1296
Ieri: 4.7081
Azi: 4.1491
Diferență: 0,2755
Ieri: 4.1377
Azi: 5.3592
Diferență: 0,7387
Ieri: 5.3199
Azi: 4.1621
Diferență: 0,2891
Ieri: 4.1501