• Leu / EUR4.9132
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.8027
#AntreprenoriiRoMâine

#Antreprenorii RoMâine. MedLife Micromedica: Partea de oncologie lipseşte în Moldova şi cred că aici este următoare direcţie de dezvoltare pentru sectorul medical privat

24.06.2022, 11:07 Autor: Roxana Petrescu

Moldova le-a oferit oportunităţi de dezvoltare interesante antreprenorilor din sănătate care au pariat pe această zonă, dar care au ştiut să-şi facă un business plan adaptat posibilităţilor financiare mai reduse ale regiunii. Dar mai sunt arii de acoperit, oncologia putând fi următoare direcţie de creştere.

“Partea de oncologie lipseşte în Moldova, nu stăm bine la capitolul acesta. Moldova este uşor subdezvoltată în acest segment. Cred că aici este următoarea direcţie a sectorului privat în Moldova”, spune Ştefan Botez, acţionar şi manager MedLife Micromedica, în cadrul emisiunii #AntreprenoriiROMâine, proiect editorial realizat de ZF alături de MedLife.

MedLife Micromedica a fost înfiinţată în 1995, proiectul anteprenorial ajungând azi să fie prezent în două judeţe din Moldova, Neamţ şi Bacău, cu o echipă de 115 angajaţi. În 2019, compania a fost preluată de către MedLife, cel mai mare jucător local din piaţa serviciilor medicale private. MedLife Micromedica, devenită la rândul său unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Moldova, specializat mai ales pe zona de analize şi investigaţii imagistice complexe, a terminat anul trecut cu un business de 5,6 mil. euro. Pornită de la parterul unui bloc, Micromedica a ajuns acum la circa 120.000 de pacienţi pe an.

“A trebuit să fim foarte eficienţi tocmai pe fondul unor venituri mai reduse din această regiune”, a mai spus Botez.

Compania a trecut cu bine şi de perioada de pandemiei, Ştefan Botez spunând că organizarea fluxurilor din interiorul sediilor Micromedica a fost apoi replicată de diferite companii din regiune.

“Ne-am calibrat foarte bine pe circuite şi acesta a fost un lucru fain pentru că am venit cu o soluţie care a fost adoptată şi de altă companii şi firme. Am reuşit să venim cu nişte lucruri pe care oamenii le-au integrat mai departe, fie în fabrica de mobilă sau în altă parte. Au venit ca pacienţi şi au plecat cu un mod de organizare pe partea de siguranţă.”

Unul dintre planurile importante pentru anul acesta este deschiderea unei clinici la Bacău, cu o gama variată de servicii medicale care va include inclusiv partea de RMN şi CT. “Acesta este cel mai important pas pe care îl facem anul acesta. Era momentul să trecem la următorul nivel. Investiţia este 1,8 milioane de euro. Estimăm să deschidem clincica în toamnă.” După acest pas, Micromedica mai are un plan.

“Spaţul pe care îl avem acum în Roman ne permite să intrăm şi noi într-o zonă nouă, de intervenţii chirurgicale şi pe partea de internări pe care nu am abordat-o din lipsă de spaţiu. Ne-a făcut ochiul Roman pentru că este poziţionat foarte bine faţă de celelalte oraşe mari din zonă. În timp, vom putea deservi pacienţi din Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, Vasului, Suceava. Putem crea acolo un punct.”

Dincolo de dezvoltările proprii, Botez spune că la nivel naţional un pas major în dezvoltarea piaţei serviciilor medicale este organizarea informaţiilor despre fiecare pacienţi în baze de date accesibile atât pentru medici, cât şi pentru fiecare persoană în parte.

“Provocarea este de a crea pentru pacienţii noştri un istoric medical accesibil şi digitalizat la care ei să aibă acces. De fapt, provocarea este să reuşim să ţinem pasul cu tehnologia”, a mai spus Botez.

 

 

 

 

 

 

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Medlife