#AntreprenoriiRoMâine

#AntreprenoriiRoMâine. Dan Simulescu, MedLife: În domeniul medical există o concurenţă reală pe preţ. Între furnizorii mari, diferenţele pot să fie de 20-25%

30.09.2022, 11:02 Autor: Roxana Petrescu

Piaţa serviciilor medicale s-a polarizat destul de mult, fiind câţiva jucători de talie mare şi alte business-uri mici care la un moment dat pot deveni ţinte de achiziţii. Dar această împărţire a pieţei vine cu avantajele sale, este de părere Dan Simulescu, directorul de dezvoltare din cadrul MedLife.

“Ne ajută să avem piaţa polarizată pentru că medicul care tratează într-un astfel de sistem îmi poate vedea mie, ca pacient, istoricul pe loc. Dacă am un tratament de urmat, ştie ce trebuie să fac mai departe, există un dosar medical al pacientului, ceea ce este un mare avantaj”, spune Dan Simulescu, directorul de dezvoltare din cadrul MedLife, în cadrul #AntreprenoriiRoMâine, un proiect editorial realizat de Ziarul Financiar alături de MedLife.

Grupul MedLife este operatorul cu cel mai mare portofoliu de achiziţii în zona medicală din România, com­pa­nia investind masiv în creşterea reţelei în ultimul deceniu. MedLife (simbol bursier M) a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 45,6 milioane de lei, la o cifră de afaceri consolidată de 860 de milioane de lei, în urcare cu 27%, evoluţie bazată pe creşterea organică a liniilor de business şi pe achiziţii.

“În domeniul medical există o concurenţă reală pe preţ. Între furnizorii mari, diferenţele de preţ pot să fie de 20-25%”, explică Simulescu.

Anul acesta, MedLife a finalizat 12 tranzacţii. Ultima tranzacţie anunţată de MedLife chiar luna aceasta a fost cea privind preluarea pachetului majo­ri­tar din platforma digitală SanoPass, unul din cele mai active start-up-uri româ­neşti din zona de healthtech, ca­re oferă servicii medi­cale, de wellness şi fitness în regim de abonament şi individual.

„Avem tranzacţii care s-au deru­lat în două luni şi jumătate, dar avem şi unele care au mers mai greu, cele care intră în analiza Consiliului Con­cu­ren­ţei“, a explicat Simulescu. Prin achiziţia SanoPass, MedLife a ajuns la un număr de 46 de tranzacţii. „Pe termen lung, noi ne-am diversificat tot timpul. Am luat şi companii mul­tidisciplinare şi companii de nişă. Ne vom mai uita pe partea de servicii de nişă. Totodată, mai există câteva pete albe pe harta României în care va trebui să fim prezenţi. Ori creştem prin dezvoltare organică, ori prin a­chi­ziţii“, a mai spus Simulescu.


Articolul face parte din proiectul editorial #AntreprenoriiRoMâine, susţinut de MedLife. Cu peste 35 de achiziţii, MedLife a devenit un agregator de companii, coagulând o comunitate de peste 60 de antreprenori români, majoritatea medici, care au pornit câte o firmă în România şi au ajuns la rândul lor să achiziţioneze alte companii. Antreprenorii RoMâine, înglobaţi în structura gigant a MedLife, sunt un catalizator pentru transformarea şi consolidarea sănătăţii în ansamblu, dar şi a sănătăţii economiei româneşti. Prin seria de materiale din cadrul proiectului editorial Antreprenorii RoMâine, aducem în prim plan MED angels care prin profesionalismul lor şi investiţia în sănătate au aşezat business-uri sustenabile şi devin o resursă pentru antreprenorii tineri care vor contribui la randul lor la propulsarea sistemului medical românesc.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Medlife