♦ Cu 13 achiziţii realizate anul trecut, în varii domenii de specialitate, MedLife a devenit cel mai dinamic jucător din piaţa de M&A a serviciilor medicale, astfel că acum grupul se pregăteşte pentru o perioadă de aşezare ♦ Dintre toate aspectele care sunt evaluate în orice proces, calitatea managementului este principalul punct de analiză, spune Oana Surdu, director naţional clinici, grupul MedLife.
„Noi trebuie să ne consolidăm şi să ne aşezăm pentru că am avut cel mai mare număr de achiziţii din ultimii ani, 13, pe mai multe arii de business, de la wellness până la oncologie, optică şi magazine de ochelari. Pentru noi este o provocare, dar suntem fericiţi că putem face schimb de experienţă şi de know how“, a spus Oana Surdu, director naţional clinici, grupul MedLife, în cadrul proiectului #IntraprenoriiRoMâine, susţinut de MedLife.
Oana Surdu a intrat în echipa MedLife în 2000, prima poziţie de conducere ocupată fiind cea de manager de relaţii cu clienţii. „Apoi am preluat o clinică nouă, clinica MedLife din Drumul Taberei, Favorit. După patru ani de la deschiderea acestei clinici, am promovat la cea mai mare clinică, Griviţa, unde am avut o activitate de nouă ani. O altă provocare a fost momentul când am devenit manager naţional de clinici, dar până acolo drumul a avut şi alte căi.“ Oana Surdu face astfel referire la multiplele procese de integrare gestionate în urma unor preluări. „Fiecare manager matur din MedLife a stat lângă un antreprenor pentru consiliere. Am stat alături de ei şi am dezvoltat proiecte.“
40 de specialităţi sunt în clinicile MedLife
3.300 de medici specialişti sunt în clinicile MedLife
Peste 10 milioane de vizite sunt efectuate anual în clinicile MedLife.
Dincolo de atragerea în cadrul grupului a multor companii antreprenoriale, la nivelul managementului intern MedLife aplică un sistem de promovare a intraprenoriatului. Conceputul de intraprenoriat este apreciat mai ales de generaţiile tinere, cum este cazul Gen Z, liberatea de a lua decizii într-un mediu în care exerienţa celor din jur este o plasă de siguranţă fiind un trigger motivaţional puternic. Mai mult, intraprenoriatul este desigur lipsit de o parte din riscurile cu care vine antreprenoriatul la pachet. Aplicarea acestui model de promovare a intraprenoriatului se vede în rezultatele grupului, spune Oana Surdu.
„Dacă avem această libertate de mişcare şi autonomie, nu avem cum să rămânem la servicii învechite. O firmă care îşi capacitează managerii nu poate decât să câştige pe termen lung.“ Oana Surdu mai spune că la nivel de grup managerii sunt încurajaţi să promoveze şi să pună în aplicare proiecte proprii de dezvoltare, care nu sunt neapărat în fişa lor de post, existând competiţii interne prin care se selectează şi finanţează cele mai bune idei.
„Fondatorii grupului şi-au dat seama că dacă ne lasă spaţiu de joacă, compania nu are decât să crească repede.“ Mai departe, având acest sistem de management implementat, atunci când MedLife realizează o achiziţie, sistemul de conducere al firmei vizate este bine analizat. „Principalul punct de analiză este să cunoaştem managementul.“
La nivel de business, dincolo de zona de integrare a achiziţiilor din 2022, unul dintre principalele obiective este readucerea pacienţilor în sistemul medical.
„Unde am văzut eu provocarea, a fost chiar readucerea pacienţilor în sistemul medical, pacienţi care doi ani de zile nu s-au ocupat deloc de ei şi atunci vin mai complecşi, cu o patologie mai complexă.“
Oana Surdu mai spune că după doi ani de pandemie pacienţii iau în considerate mai mult partea de prevenţie. În plus, devin tot mai solicitate serviciile din zona de nutriţie sau wellness, direcţii pe care se va concentra şi MedLife pe viitor.
MedLife (simbol bursier M), liderul pieţei de servicii medicale private din România, a avut o cifră de afaceri consolidată pro forma de 1,3 miliarde de lei la nouă luni din 2022, în creştere cu 27%.
Cifra de afaceri raportată nu include două achiziţii semnificative: Spitalul Muntenia şi Grupul Provita. Rezultatul net înregistrat în primele nouă luni din 2022 a fost de 56,8 mil. lei, în scădere cu 42,4% faţă de anul trecut, când profitul a ajuns la 98,7 milioane de lei.
Articolul face parte din proiectul editorial #IntraprenoriiRoMâine, susţinut de MedLife. În cele aproape trei decenii de existenţă, MedLife s-a dezvoltat sănătos, fiind o companie românească reper pentru mediul de business local. ADN-ul companiei are la bază atât valorile antreprenoriale, cât şi pe cele intraprenoriale, MedLife încurajând în mod deschis iniţiativele antreprenorilor interni - manageri de spitale, clinici, laboratoare sau din departamentele de suport. Prin seria de materiale din cadrul acestui proiect editorial, aducem în prim-plan oamenii MedLife, care prin idei inovatoare şi gândire strategică, au contribuit în mod direct la dezvoltarea sustenabilă a celui mai mare sistem de sănătate privat din România şi care devin o sursă de inspiraţie pentru mediul de business, prin curajul şi viziunea lor.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE