• Leu / EUR5.2442
  • Leu / GBP6.1296
  • Leu / USD4.5298
Anuar Logistică & Transporturi 2026

DAN Air continuă expansiunea către noi destinaţii

19.06.2026, 14:00 Autor: Miruna Diaconu

Compania aeriană DAN Air, fondată de pilotul Dan Iuhas, a anunţat că va zbura, de la 1 iulie, către Amman (Iordania), Erevan (Armenia) şi Tbilisi (Georgia).

Din luna iunie a anului trecut, DAN Air a început să zboare spre Damasc, capitala Siriei, devenind prima companie din Europa care zboară direct către această destinaţie. Alte companii internaţionale care zboară către şi dinspre Damasc sunt Qatar Airways, Turkish Airlines, Royal Jordanian şi Kuwait Airways. Ulterior, a adăugat în program şi Alep (Siria), care devine de anul acesta destinaţie permanentă în programul de zbor.

Dan Air a fost fondată în 2017 de pilotul comandant Dan Iuhas, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat o perioadă doar zboruri în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance) pentru diverse companii aeriene precum: Air Cote D’Ivoire, Jazeera Airways, Transavia, TUI, Arik, Sund Air, Air Moldova, Air Baltic, Air Serbia, Wizz Air şi Anima Wings. Compania şi-a schimbat numele în 2021 în Dan Air şi a început operarea de zboruri regulate sub marcă proprie.

Anul trecut, compania a transportat circa 272.000 de pasageri, în creştere cu peste 30% faţă de nivelul anului anterior.

Operatorul îşi doreşte să devină o companie de legătură între Uniunea Europeană şi Orientul Mijlociu şi Caucaz. În acest sens, compania a solicitat aprobări de la autorităţile naţionale pentru a fi desemnat operator de curse regulate conform tratatelor bilatelor pentru destinaţii precum Bagdad, Baku, Beirut şi Cairo.

Deşi compania şi-a început activitatea curselor regulate de pe Aeroportul Internaţional Ghimbav – Braşov, operatorul să mai opereze de pe acest aeroport. Ulterior, DAN Air şi-a mutat operaţiunile pe Aeroportul Internaţional George Enescu din Bacău la finalul anului 2023. Astăzi, compania operează zboruri din Bacău şi Bucureşti.

În 2024, ultimul an pentru care există date publice, DAN Air a avut venituri de 176 milioane lei, în creştere cu 76% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.