Oscar Downstream, comerţ cu combustibili
Oscar Downstream este cel mai mare jucător independent din piaţa petrolieră locală. Deţinut de omul de afaceri Alin Niculae, acesta este un business lansat acum un sfert de secol, în 2001.
Circa două decenii mai târziu, mai exact în 2022, compania a intrat în clubul foarte select al firmelor antreprenoriale locale cu o cifră de afaceri de peste 1 mld. euro, club în care s-a menţinut şi cu cele mai recente rezultate, cele de anul trecut.
„Am pornit ca o companie antreprenorială românească într-o piaţă dominată de jucători internaţionali puternici, însă am identificat încă de la început oportunitatea de a construi un model de business axat pe servicii, flexibilitate şi relaţii de lungă durată“, spunea recent Nicolae Bănică, CEO, Oscar Downstream.

Grupul deţine şapte depozite de stocare, amplasate la o distanţă de circa 200 de kilometri unul de altul. Mai departe, compania are o reţea care a depăşit 120 staţii de distribuţie la nivel naţional. La acestea se adaugă peste 2.500 de staţii de incintă OSCAR - DIESELPoint, dar şi un parc propriu de peste 100 de autocisterne.
Pe termen lung, dincolo de consolidarea operaţiunilor, compania vrea să se dezvolte în zona de retail de carburanţi.

Alin Niculae a dezvoltat de la zero cea mai mare companie petrolieră din România care nu face parte dintr-un grup internaţional - Oscar Downstream. Apoi, odată ce afacerea a crescut, el a început să parieze şi pe imobiliare, fiind astăzi unul dintre cei mai importanţi investitori din real estate din Bucureşti.
Grupul Dona, comerţ farmaceutic
Istoria farmaciilor Dona a început să se scrie în 1992, când medicul Eugen Banciu a renunţat la o carieră în medicină pentru a intra în antreprenoriat. Iniţial, el a deschis o farmacie. Patru ani mai târziu, în 1996, a pus bazele Farmexpert, distribuitor de medicamente, pe care l-a vândut în 2013 către grupul internaţional Alliance Boots.
Nu a durat mult însă, doar aproximativ doi ani, până când antreprenorul a intrat din nou în distribuţia de medicamente, înfiinţând Dona Logistică, distribuitorul care a ajuns astăzi între primii jucători din această piaţă.
În prezent, sub umbrela Dona se găsesc 330 de farmacii şi o companie de distribuţie, ambele funcţionând din 2024 pe aceeaşi firmă, cu afaceri de 3,8 mld. lei anul trecut. Mutări similare au făcut şi alte grupuri din domeniu. Motivele?
Atât o gestionare mai bună a echipelor, cât şi eficienţa fiscală, mai ales în contextul impunerii unor taxe care au influenţat domeniul, cum este cea pe cifra de afaceri, dacă depăşeşte 50 mil. euro. Având în vedere că mulţi actori de la vârful pieţei au şi distribuţie, şi farmacii în acelaşi grup, aceştia ajungeau să plătească de două ori taxa pe cifra de afaceri pentru aceeaşi cutie de medicamente.
În 2024, grupul Dona a intrat şi pe piaţa distribuţiei produselor veterinare achiziţia unei companii din Iaşi.
Aquila Part Prod Com, comerţ cu bunuri de larg consum
Grupul Aquila, fondat de către antreprenorii Cătălin Vasile şi Alin Dociu, activează în domeniul distribuţiei de bunuri de larg consum de mai bine de trei decenii, perioadă în care a ajuns la afaceri de peste 3,5 mld. lei. Din 2021, afacerea e listată la Bursa de Valori Bucureşti.

De-a lungul istoriei sale, grupul s-a dezvoltat atât de la zero, cât şi printr-o serie de achiziţii care au extins portofoliul la peste 22.000 de articole prezente în 78.000 de puncte de desfacere din trei ţări – România, Republica Moldova şi Ungaria.
Astăzi, Aquila are un model de business integrat, care acoperă distribuţia, logistica, transportul pe multiple categorii de temperatură de produse alimentare sau nealimentare, precum şi activităţi de producţie.
AD Auto Total, comerţ cu piese de schimb

După terminarea facultăţii, Mihai Staicu s-a ocupat de diferite afaceri, printre care şi vânzarea maşinilor. Înainte de a porni distribuţia de piese auto, antreprenorul a adus maşini din Germania pentru a le vinde pe piaţa locală.
Afacerea principală astăzi, businessul de distribuţie a pieselor auto, a început-o dintr-o întâmplare. Compania AD Auto Total SRL apare înregistrată la RECOM în 1994. Firma a pornit la drum cu o echipă de doar patru angajaţi, iar doi ani mai târziu a deschis primul depozit şi a început să livreze în Bucureşti. Astăzi, sunt 2.000 de oameni în acest business care are prezenţă regională şi care caută să se extindă în continuare.
Grupul lucrează în zona de distribuţie de piese de schimb doar cu service-uri auto sau cu magazine de piese auto, neavând contact direct cu clientul final. AD Auto Total are în portofoliu circa 35.000 de clienţi. Tot în portofoliul businessului se găsesc 18 milioane de coduri de produse, dintre care circa 400.000 sunt pe stoc.

„Din ce ştiu eu, suntem cea mai complexă industrie din punctul acesta de vedere. După noi mai este industria farma, care operează cu stocuri de 200.000 de produse. Totodată, nu cred că sunt service-uri din România cu care să nu lucrăm. E de datoria noastră să ştim tot ce se întâmplă în domeniul acesta”, spunea recent antreprenorul într-un interviu pentru ZF. Pe mai departe, el vrea ca AD Auto să ajungă un jucător regional, pornind deja expansiunea pe pieţele vecine. Astăzi, firma activează în patru pieţe, anume România, Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria.
„Planul nostru este să atingem 1 mld. euro venituri în următorii trei ani pe tot ce înseamnă operaţiunile noastre în cele patru ţări.”
Ţiriac Auto, comerţ auto
Ion Ţiriac, fostul tenismen devenit unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, şi-a construit în trei decenii de capitalism un „imperiu” de business pornind de la numele său, pe care l-a pus pe afaceri din industria financiar-bancară, de asigurări, auto sau din real estate. În ultimii ani însă, el a fost implicat în mai multe tranzacţii în care a vândut fie terenuri, fie participaţii, fie chiar companii integral.
El a intrat în business încă de la începutul anilor ’90, când capitalismul a deschis porţile iniţiativei private. Spre exemplu, în 1991 a apărut Banca Comercială Ion Ţiriac, care a funcţionat sub acest nume până în 2006, când a fuzionat prin absorbţie cu HVB Bank România SA - banca absorbită. Timp de un an, noua entitate a activat sub denumirea Banca Comercială HVB Ţiriac SA, până la 1 iunie 2007, când a fuzionat prin absorbţie cu UniCredit România SA - banca absorbită, din care a rezultat UniCredit Ţiriac. După ce omul de afaceri a ieşit din acţionariat, numele său a dispărut şi el, treptat, din denumirea băncii, aceasta devenind UniCredit Bank.
Ion Ţiriac a fost unul dintre puţinii oameni de afaceri care şi-au pus numele pe mai multe dintre businessurile pe care le-a creat şi crescut de-a lungul timpului. Sunt şi alţi antreprenori care au folosit prescurtări ale propriilor nume (Cris-Tim – nume ce provine de la fondatorii Radu şi Cristina Timiş) sau au ales alte modalităţi de a-şi pune amprenta personală asupra denumirii companiei. Puţini sunt însă cei care au folosit întregul nume precum Ţiriac. Două exemple elocvente sunt Allianz-Ţiriac (asigurări) şi Ţiriac Auto (auto). Dincolo de business, industria auto reprezintă şi o pasiune pentru fostul tenismen, care posedă o colecţie impresionantă de maşini.

Arabesque, comerţ cu materiale de construcţii
Au trecut 32 de ani de când Cezar Rapotan, unul dintre cei mai discreţi antreprenori români, a fondat distribuitorul de materiale de construcţii Arabesque. Astăzi, cifrele vorbesc de la sine, fiind vorba de o companie cu afaceri de 2,5 mld. lei şi cu peste 2.000 de salariaţi pe ştatele de plată. Este cea mai mare firmă şi cel mai mare angajator din judeţul Galaţi după datele pe 2025.
Cezar Rapotan nu a mai oferit de multă vreme un interviu. În una dintre ultimele sale intervenţii, el a povestit însă cum a ajuns să fie antreprenor.
„Am început cu un mic depozit de materiale de construcţii în Galaţi. Când am terminat Facultatea de Mecanică, la Galaţi, în 1992, am fost prima generaţie care nu a primit repartiţie. Vrând să construiesc o hală mică pentru o activitate productivă, am constatat că este o lipsă acută de materiale de construcţii. Atunci am făcut un depozit de materiale de 200 de metri pătraţi. Câteodată mă gândesc că faptul că n-am avut repartiţie a fost norocul vieţii mele.“

Dincolo de zona de distribuţie, el e implicat şi în retailul de bricolaj. Primul său pariu datează din 2006, când a deschis un magazin Mr Bricolaj. Ulterior, a renunţat la acest brand pentru MatHaus, nume sub care există astăzi opt unităţi, potrivit site-ului propriu. Spre comparaţie, depozite Arabesque sunt peste 20, arată aceeaşi sursă.
Intertranscom Impex, comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice
Antreprenorul băcăuan Ioan Teslaru a fondat grupul Intertranscom Impex acum mai bine de trei decenii, perioadă în care a construit afacerea pe trei piloni - trading, producţie şi logistică, după cum scrie pe site-ul propriu.
„Tradingul este nucleul businessului: prin import de oţel brut (colaci şi bare) şi o reţea solidă de aprovizionare cu produse din oţel pentru construcţii, asigurăm fluxuri stabile pentru industria prelucrătoare şi pentru şantiere, la nivel naţional. Producţia completează sistemul prin capacităţi industriale proprii - inclusiv plasă sudată şi oţel beton fasonat. Logistica integrată închide lanţul prin livrări planificate, sincronizate cu ritmul proiectelor”, arată aceeaşi sursă.
Compania Intertranscom Impex, cu afaceri de 1,9 mld. lei anul trecut, cu 25% mai mari decât în 2024, are declarat la Registrul Comerţului ca principal CAEN comerţul cu ridicata.
Smart Management Invest, comerţ cu combustibili
În 2024, grupul german DKV, unul dintre cei mai mari furnizori europeni de servicii de mobilitate destinate transportatorilor şi posesorilor de flote auto, a preluat ultimele 30% din acţiunile companiei autohtone Smart Diesel, devenind astfel unicul proprietar. Mutarea a venit la mai puţin de patru ani după ce acelaşi DKV a cumpărat 70% din acţiunile firmei fondate de Ovidiu Ioan Andrieş şi de Daniel Imbre. Totuşi, cei doi antreprenori nu s-au retras cu totul din acest business activ în comerţul cu carburanţi, fiind astăzi acţionarii Smart Management Invest din Arad, o companie cu afaceri de 1,8 mld. lei anul trecut. Care e legătura?
„Ambele entităţi juridice (Smart Diesel şi Smart Management Invest – n.red.) au făcut parte din aceeaşi companie, Smart Diesel. În urma tranzacţiei pe care am avut-o cu DKV, partea de infrastructură (staţii, cisterne auto), precum şi partea de activitate wholesale au fost extrase din Smart Diesel în urma unui proces de divizare, aceste active fiind preluate pe compania Smart Management Invest. În continuare, staţiile chiar dacă aparţin Smart Management Invest operează sub denumirea Smart Diesel în baza unui contract de utilizare a mărcii”, spune Ovidiu Andrieş. În linii mari, businessul Smart Diesel a fost croit pentru clienţii comeciali, nu pentru persoane fizice, compania arădeană având parteneriate cu benzinării de pe plan extern, de pe pieţe precum Austria, Slovenia, Belgia, Spania sau Cehia. De asemenea, firma avea, conform celor mai recente date, şi o reţea proprie de câteva zeci de staţii în România. Astfel, alimentarea cu carburant de către clienţi se putea face atât pe teritoriul ţării, cât şi în alte 19 state.
Totodată, compania livra motorină şi în sistem vrac pentru companiile care folosesc în activitatea lor curentă carburanţi. Livrarea se facea la locul consumului, utilizând flota proprie de cisterne.
Acum, activitatea a fost împărţită între Smart Diesel şi Smart Management Invest, după cum explică Ovidiu Andrieş, care e implicat în multe alte afaceri, printre care şi clubul Dinamo.
Automobile Bavaria, comerţ auto
Michael Schmidt a fost printre primii oameni de afaceri autohtoni care au pariat pe dezvoltarea pieţei auto locale. Mai ales a pieţei de masini de lux.
A început prin vânzarea exclusivă a mărcii BMW în anii ’90 în România. Treptat însă, antreprenorul Michael Schmidt a dezvoltat un grup regional, cu operaţiuni în România, Germania şi Austria. Pe lângă Automobile Bavaria şi MHS Truck & Bus, holdingul include multiple branduri, printre cele mai noi numărându-se Corvette, Toyota sau Lexus.
Michael Schmidt nu mai deţine din 2022 funcţii executive în România, lăsând operaţiunile în mâinile echipei locale. Cu toate acestea, direcţia strategică e trasată tot de fondatorul care a emigrat în Germania în 1981, revenind acasă după Revoluţie.
În România, de mai bine de zece ani, omul de afaceri investeşte şi în turism, dezvoltând la Criţ, judeţul Braşov, satul natal, Festivalul Haferland.
Autoklass, comerţ auto

Grupul Autoklass, dealer autorizat Mercedes-Benz, Audi, Volkswagen şi Honda, având peste 12 surcursale în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, este, cronologic, al doilea business mare dezvoltat de antreprenorul Enrico Perini, după Romstal. Ca cifră de afaceri însă, poziţiile sunt inversate, cel puţin după rezultatele recente, din 2025, când din comerţul cu maşini omul de afaceri a raportat încasări de 1,7 mld. lei.
Afacerea s-a dezvoltat atât direct, cât şi prin achiziţii, la final de 2024 compania preluând activitatea de distribuţie şi service pentru mărcile Volkswagen Autoturisme, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi DasWelt Auto de la Tess SRL, într-una dintre cele mai mari tranzacţii de profil de pe piaţa locală.
La baza acestui business a stat şi stă pasiunea lui Perini pentru maşini.
„Cred cu tărie în ideea de a fi gospodar. Atunci când munceşti cu pasiune şi dedicare, ajungi să apreciezi mai mult decât ceea ce se vede - începi să simţi respect pentru istorie, pentru oameni şi pentru tot acel «invizibil» care dă profunzime unei poveşti. Fie că e vorba despre un om sau despre o maşină. Pentru mine, un Mercedes Clasic are la fel de multă valoare ca un model nou. Fiecare spune o poveste despre grijă, inovaţie şi continuitate”, a scris Enrico Perini într-o postare pe reţeaua de socializare de business Linkedin, unde s-a pozat alături de model mai vechi de Mercedes. El a confirmat apoi pentru ZF că este pasionat de maşini, fără a răspunde însă întrebărilor adiacente.
Totuşi, pasiunea sa s-a transformat într-un business de sine stătător şi puternic.
Luzan Logistic, comerţ cu bunuri de larg consum
Antreprenorul llie Ilinca, fondatorul Luzan Logistic şi un cunoscut iubitor al tenisului, a început activitatea de distribuţie a ţigărilor în urmă cu mai bine de 20 de ani şi a pus bazele unui grup care are o prezenţă în circa 15 judeţe din ţară, în special din zona de sud-vest a României, dar şi în câteva areale din sud-est, după cum arată informaţiile de pe site-ul propriu. Doar compania Luzan Logistic, cea mai mare şi cunoscută dintre toate afacerile sale, a avut anul trecut încasări de 1,5 mld. lei. Firma a fost înfiinţată în 1992, având iniţial denumirea de Olg Star Impex şi un alt acţionar.
Din 2008, ea funcţionează sub numele actual - Luzan Logistic, având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al produselor din tutun. „Consider că datoria noastră ca antreprenori e să ajutăm la creşterea următoarelor generaţii, următorilor antreprenori şi de aceea sunt norocos că am avut tot timpul susţinerea familiei. Noi ne-am extins şi s-a dovedit o decizie foarte bună”, povestea recent Ilie Ilinca, fondatorul grupului.

Bio Eel, comerţ farmaceutic

Compania Bio Eel a fost fondată în Târgu-Mureş, în 1992, de Ioan Tero şi de Attila Albert, primul farmacist, iar cel de-al doilea inginer, după cum scrie pe site-ul propriu. Totul a pornit cu producţia, pentru ca apoi activitatea să se extindă şi în zona de import şi distribuţie, grupul având astăzi în portofoliu medicamente, suplimente alimentare şi cosmetice. Mai departe, acestea ajung în 6.000 de farmacii din România şi din străinătate, arată aceeaşi sursă.
Grupul deţine în prezent două unităţi de producţie proprii, acasă, la Târgu-Mureş, plus mai multe depozite în Târgu-Mureş, Timişoara şi Ploieşti.
Activităţile sunt separate juridic, producţia fiind operată prin Bio Eel Manufacturing
(21 mil. lei vânzări în 2025), pe când distribuţia e administrată de Bio Eel, cea mai mare companie, cu afaceri de 1,5 mld. lei anul trecut.
„Bioeel s-a dezvoltat într-un grup de companii, separând producţia de distribuţie. Din cele două unităţi de producţie aflate în Târgu-Mureş pleacă zilnic medicamente, cosmetice, suplimente alimentare şi dispozitive medicale către 6.000 de farmacii din România, Ungaria şi alte ţări. Bioeel Distribuţie a ajuns unul dintre cei mai importanţi importatori şi distribuitori de farmaceutice din ţară, cu servicii logistice integrate, adaptate pentru mai multe companii multinaţionale. Astăzi, oferim peste 100 de produse. Avem peste 100 de furnizori, peste 3000 de clienţi activi şi o reţea de parteneri extinsă dincolo de graniţele ţării”, scrie pe site-ul propriu.
Astăzi, grupul e deţinut în proporţii egale de Albert Attila şi de Jean Scheftsik de Szolnok, cetăţean francez. Acesta din urmă a intrat în business acum mai bine de două decenii.
Ropharma, comerţ farmaceutic
Grupul Ropharma este unul dintre cei mai mari cinci jucători din domeniul farmaceutic. Acesta include producţie, distribuţie de medicamente, farmacii şi un spital.
De altfel, toate liniile de business din grup sunt în top cinci-zece jucători pe fiecare piaţă pe care activează, de la retail, la distribuţie sau servicii medicale private.
Peste 175 de farmacii sub sigla Ropharma sunt operaţionale în prezent, în special în zona Ardealului, fiind a cincea reţea după răspândirea la nivel naţional.
Ropharma are şi producţie de medicamente, iar astăzi sunt două fabrici sub umbrela grupului, Aesculap în Târgu-Mureş şi Eurofarmaco în Chişinău.
Dezvoltarea întregului business este legată de numele antreprenorului Mihai Miron, de profesie farmacist, care a mizat pe investiţiile în domeniul medicamentelor încă din anii 1990. Acum, cea de-a doua generaţie e deja implicată în afaceri.
Punctual Comimpex, comerţ cu bunuri de larg consum
Punctual Comimpex din Cluj-Napoca este o afacere activă de mai bine de trei decenii în domeniul distribuţiei de ţigări, aceasta fiind deţinută de antreprenorul Vasile Mureşan. Sediul companiei se află în Cluj-Napoca, iar punctele de lucru sunt într-un total de 10 judeţe, precum Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Sălaj, Satu Mare, Maramureş şi Mureş.
Furnizorii sunt companiile producătoare şi importatoare de ţigarete din România, iar clienţii provin în principal din mediul rural, din zona ariei proprii de distribuţie.
În 2018 a fost înfiinţată şi o divizie de distribuţie de băuturi în cadrul companiei Punctual Comimpex, prin preluarea unei alte firme din cadrul grupului, care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Cluj.
Flanco Retail, retail electro-IT
Retailerul electro-IT Flanco este unul dintre cei mai importanţi actori din acest sector atât ca reţea de magazine, cât şi ca vânzări, care au scăzut uşor sub pragul de 1,4 mld. lei anul trecut.
De-a lungul istoriei sale de peste 30 de ani, compania a trecut prin toate etapele: de la pionierat şi extindere agresivă la intrare în insolvenţă în timpul crizei din 2009-2010, urmată de o reinventare completă sub conducerea lui Iulian Stanciu (acţionarul majoritar, cu 95% din titluri) şi a CEO-ului Dragoş Sîrbu, care are şi 5% din acţiuni. Stanciu a intrat în acest business în 2010, când era în insolvenţă.
Romstal Impex, comerţ cu echipamente pentru instalaţii sanitare
Unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri de pe piaţa locală, Enrico Perini şi-a demarat businessul în România după ce şi-a dat demisia de la o firmă din Italia cu 12 angajaţi. A început prin vânzarea de calorifere şi pantofi, care erau comercializaţi cu o dubă, alături de un prieten. Locul de muncă pe care îl avea la o oţelărie din Italia nu-l mai mulţumea pe Perini, care a intrat în afaceri în 1987, cand a înfiinţat o firmă specializată în întreţineri şi reparaţii industriale. Businessul Romstal l-a început abia în 1994, după ce a strâns 30.000 de euro şi a accesat un credit de la furnizorii cu care lucra în Italia.
„Am identificat o mare oportunitate de business în România şi am valorificat acest lucru. Mi-am dat seama că românilor le lipseau multe lucruri şi nu pentru că nu şi le doreau, ci pentru că nu le puteau găsi la acea vreme“, povestea el anterior.
Astăzi, Romstal a ajuns la afaceri de 1,1 mld. lei. Între timp, antreprenorul a dezvoltat şi alte afaceri, precum Autoklass, dealer autorizat Mercedes-Benz, Audi, Volkswagen şi Honda.
Artoil, comerţ cu combustibili
Compania Artoil a fost înfiinţată în anul anul 2012 în Timişoara, având ca obiect de activitate distribuţia şi comercializarea de produse petroliere (motorină, benzină, AdBlue, combustibil termic lichid, bitum rutier) la nivel naţional. Furnizorul de carburanţi, controlat de antreprenorii Alexandra şi Alex Bunceanu, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 1,360 mld. lei, în creştere cu 63,1% faţă de anul anterior.
Cambela Prod, comerţ agricol
Antreprenorul Bela Tănase, unul dintre cei mai mari investitori în domeniul imobiliar din Constanţa, a ajuns anul trecut cu compania Cambela Prod la o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 25% faţă de 2024. El şi-a consolidat astfel locul în topul celor mai mari traderi de cereale. Firma a pătruns în acest clasament încă din pandemie, după ce anterior „clubul” fusese dominat de jucători străini.
Materom, comerţ cu piese auto
Ioan Matei Baciu şi Rodica Baciu au intrat iniţial în antreprenoriat în urmă cu circa trei decenii, pentru ca în 1998 să pună bazele grupului Materom, ajuns astăzi la afaceri de 1,1 mld. lei.
„Încă de când am fost tânăr, încă de la 20 de ani, imediat după ce am finamlizat stagiul militar şi am ajuns în Târgu-Mureş, mi-am dorit să devin antreprenor”, îşi aminteşte Ioan Matei Baciu.
Materom a apărut acum 28 de ani. Atunci, familia Baciu a intrat în comerţul cu piese auto. Astăzi, grupul desfăşoară mai multe activităţi - importul şi distribuţia de piese auto, vânzarea de maşini (având reprezentanţe pentru 10 mărci) şi, mai recent, de anul acesta, importul mărcii auto chinezeşti Lepas în România.
„Mi-am dorit să înţeleg mai mult. Mi-am cumpărat cărţi de antreprenoriat şi am stat să citesc până seara târziu deşi aveam un copil mic. Apoi, încurajată de soţ, m-am înscris la Facultatea de Finanţe-Bănci şi Contabilitate, din dorinţa de a ajuta businessul de familie. Aşa am pornit acum 33 de ani”, îşi aminteşte Rodica Baciu despre începuturi.
În paralel, antreprenorii au atras şi generaţia a doua în business.

Hyundai Auto România, comerţ auto
Hyundai Auto România, parte a grupului Ţiriac, controlat de omul de afaceri Ion Ţiriac, este reprezentantul mărcii Hyundai din anul 1994. Compania a închis anul trecut cu afaceri de puţin sub 1,1 mld. lei, cu 6,3% mai mici decât în 2024. Totuşi, este al doilea an din istoria firmei când încasările au fost cu zece cifre.

Turist Service, comerţ cu combustibili
Compania Turist Service din Giurgiu, controlată de familia de antreprenori Voinea, operează reţeaua de benzinării TSV. Sub acest brand sunt deschise 20 de puncte de vânzare de carburanţi, după cum scrie pe site-ul propriu. Acest business a ajuns anul trecut pentru prima dată la vânzări de aproape 1 mld. lei, după un salt de peste 50% versus 2024. În patru ani, cifra de afaceri a companiei s-a dublat.
Macromex, comerţ cu bunuri de larg consum
906 mil. lei cifră de afaceri
90 mil. lei profit net
412 angajaţi
Antreprenorul Dan Minulescu a intrat în afaceri în 1992. În primii ani, a fost simplu să facă business, după cum povestea el anterior.
„Luam un camion de pui congelaţi din Constanţa, veneam cu el în Bucureşti şi distribuiam marfa către 20 de magazine.”
Investiţia iniţială a fost de doar 2.000 de dolari, bani împrumutaţi de la prieteni, pentru că maşinile de transport al mărfurilor erau închiriate.
Între timp, compania de distribuţie Macromex a crescut şi nu doar atât, s-a transformat, având în portofoliu pe lângă branduri partenere precum Philadelphia, La Lorraine, Farm Frites, Dr. Oetker (Inedit, Paula), Mars, Haagen-Dasz şi mărci proprii - Edenia, Corso, La Strada şi Azuris. Macromex este liderul industriei de produse alimentare, pe segmentul de produse congelate, ajungând la afaceri de 906 mil. lei anul trecut, uşor mai mari decât în 2024.
Cereale Colect Distribution, comerţ agricol
878 mil. lei cifră de afaceri
8 mil. lei profit net
202 angajaţi
Cereale Colect Distribution este un trader de cereale deţinut de familia Mergeani din Tulcea. Businessul a fost înfiinţat în 2009, într-un moment de cumpănă pentru economie, dar nu şi pentru agricultură. Încă de la început, compania a fost pe creştere şi în fiecare an a înregistrat profit, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. În 2024 însă, un an dificil pentru agricultură, cifra de afaceri s-a redus la jumătate. Ea a revenit pe plus în 2025, dar încă nu a atins nivelul maxim înregistrat anterior.
Mairon Galaţi, comerţ cu ridicata al metalelor
874 mil. lei cifră de afaceri
24 mil. lei profit net
390 de angajaţi
Familia Miron din Galaţi este una dintre cele mai puternice familii de antreprenori din ţară. Fost comandant de navă înainte de 1989, Costel Miron, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din România, controlează 96% din acţiunile Mairon Galaţi. Acesta este un producător de ţevi sudate şi profile de oţel, unul din cei mai mari exportatori cu capital privat românesc. Compania are CAEN principal de comerţ cu ridicata.
Agricover
Companiile Agricover Distribution şi Agricover Commodities, controlate de omul de afaceri Jabar Kanani, activează în distribuţia de inputuri agricole din România, încheind anul trecut cu cifre de afaceri de 803 mil. lei şi, respectiv, 740 mil. lei.
An de an, Agricover anunţă rezultate la nivel de grup în România. Iar în 2026 a anunţat că a încheiat anul 2025 cu un profit net de 104 milioane lei, în creştere cu 12% faţă de anul anterior, şi venituri totale de 1,5 miliarde lei. În acelaşi timp, portofoliul de credite a depăşit 3,72 miliarde lei, în creştere cu 17% faţă de decembrie 2024. Activitatea de finanţare, derulată de divizia Agrifinance (Agricover Credit IFN, Agricover Payments şi Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare) a continuat să fie principalul motor de creştere al grupului.
Unicarm Supermarket, retail alimentar
Omul de afaceri Vasile Lucuţ, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali, controlează astăzi o reţea de circa 130 de magazine în 18 judeţe. Acestea funcţionează sub brandul Unicarm.
De asemenea, grupul construit de antreprenorul din Satu Mare cuprinde şase fabrici - de carne, conserve de carne, lapte, lapte praf, pâine şi îngheţată. Mai mult, businessul antreprenorial a investit în trei ferme - una vegetală şi două zootehnice.
Până în 2023, Vasile Lucuţ administra întregul grup - atât retailul, cât şi producţia şi agricultura - pe o singură entitate. Acum, activităţiile sunt separate.
Rodbun Grup, comerţ agricol
769 mil. lei cifră de afaceri
71 mil. lei profit net
139 de angajaţi
Rodbun Group are o istorie de 20 de ani în piaţă şi este furnizor de materii prime agricole pentru micii fermieri şi, totodată, producător de seminţe. Grupul gestionează aproximativ 8.000 de hectare de producere sămânţă în mai multe ferme, operează trei fabrici de procesare şi condiţionare sămânţă şi deţine un lanţ de 50 de magazine agricole pentru micul fermier.
Compania a fost fondată de Daniel Muntean şi Alexandru Iancu, iar în 2022 în acţionariat a intrat şi Daniel Dines, CEO şi fondator al UiPath.
Annabella, retail alimentar
„Aşadar, în 1994 începe povestea Annabella. Am ales să renunţăm la confortul pe care îl oferea un loc de muncă într-o companie locală pentru o industrie care se afla la început de drum, dar care a trezit spiritul antreprenorial în mulţi români. După Revoluţie, toată lumea făcea comerţ. Era ca un orizont larg deschis, în care toată lumea a văzut o oportunitate de a construi ceva. Noi nu am făcut excepţie. Aşa că la vârsta de 23 de ani am plecat şi eu şi soţul meu de la Râureni ca să ne deschidem propria afacere”, declara anterior Dorina Mutu, cea care împreună cu Dan Mutu deţine retailerul Annabella. Familia Mutu controlează şi producătorul de conserve Annabella Fabrica de Conserve Râureni, din judeţul Vâlcea. De altfel, producţia de gemuri, compoturi, murături, dar şi zacuscă, fasole bătută şi altele este mai departe vândută atât în magazine partenere, cât şi în reţeaua Annabella, antreprenorii gândind un business integrat. Ei au construit de la zero sau prin achiziţii mai mici o reţea de peste 100 de magazine. În 2025, au preluat aproape încă pe atâtea (87) supermarketuri Profi şi Mega Image. Pentru a primi acordul Consiliului Concurenţei în preluarea Profi, gigantul olandezo-belgian Ahold Delhaize şi-a asumat o serie de angajamente, printre care şi vânzarea acestor magazine.
Farmaceutica Remedia, comerţ farmaceutic
750 mil. lei cifră de afaceri
6 mil. lei profit net
192 de angajaţi
Remedia este unul dintre grupurile mari din distribuţia şi retailul de medicamente. Acţionarul majoritar al afacerii este antreprenorul Valentin Ţăruş, care spunea recent că se uită în continuare la posibilităţi de a dezvolta activitatea. Spre exemplu, anul trecut, compania listată la Bursa de Valori Bucureşti a achiziţionat 24% din acţiunile clinicii de recuperare Novoengrama din Cluj-Napoca, deţinută de medicul Miruna Holdiş.
Conex Distribution, comerţ cu piese auto
741 mil. lei cifră de afaceri
14 mil. lei profit net
698 de angajaţi
Firma Conex Distribution a fost fondată acum 23 de ani ca dezvoltator şi distribuitor de piese de schimb, consumabile şi accesorii pentru autoturismele de producţie autohtonă, scrie pe site-ul propriu. Între timp, businessul din Iaşi, controlat de familia Prisecariu, s-a dezvoltat.
„Din 2003, am extins în ritm susţinut portofoliul de produse, ajungând să comercializăm peste 200 de branduri de renume, către 13.000 de magazine şi service-uri, prin intermediul celor 40 de centre logistice regionale”, arată aceeaşi sursă.
Central Moreni, comerţ cu bunuri de larg consum
728 mil. lei cifră de afaceri
18 mil. lei profit net
186 de angajaţi
Înfiinţată în 1991, firma Central Moreni se ocupă cu distribuţia şi vânzarea de bunuri de larg consum - alimente, băuturi şi tutun. Compania are şi producţie proprie, dar şi retail, conform unei descrieri de pe site-ul eJobs. Ea este controlată de Marian Oţelea şi Dănuţ Dumitrescu.
Licurici Impex, comerţ cu bunuri de larg consum
675 mil. lei cifră de afaceri
19 mil. lei profit net
188 de angajaţi
Compania Licurici Impex a fost înfiinţată în anul 1993 de soţii Liliana şi Marius Dan, devenind unul dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din domeniul distribuţiei. Acţionarii Licurici Impex sunt Marius Dan, fondatorul companiei, şi copiii acestuia, Raluca Popa (fostă Dan), Răzvan Dan, Andrei Robert Dan şi Richard Christian Dan.
Grupul se ocupă cu distribuţia de ţigări, băuturi spirtoase, băuturi răcoritoare, apă plată şi carbogazoasă, produse alimentare şi cu transportul de marfă.
Votrom, comerţ cu combustibili
Compania Votrom a fost înfiinţată în anul 2004 la Oradea şi este controlată de Valentin şi Olimpia-Maria Tulvan. Printre produsele comercializate se numără motorină, benzină, păcură, combustibil termic lichid, combustibil lichid uşor, AdBlue, dar şi bitum. Votrom oferă şi servicii de transport, depozitare a combustibilului şi construirea de benzinării mobile.

Valvis Holding Distribution, ape minerale

A venit în România la începutul anilor ’90, convins fiind că piaţa locală este patria apelor minerale şi poate deveni cunoscută pentru acest lucru şi la nivel mondial. Anii au trecut. A înfiinţat companii şi le-a crescut. A fondat branduri şi le-a dezvoltat. Pe unele le-a vândut total, pe altele parţial. Totuşi, crezul său a rămas acelaşi. Jean Valvis are cetăţenie greacă şi elveţiană. Are studii de inginerie şi de arhitectură la Atena şi la Paris (la Sorbona). Iar de circa trei decenii este antreprenor în România, unde astăzi controlează Valvis Holding, din care fac parte afaceri în domenii precum apă minerală (Aqua Carpatica), vin (Domeniile Sâmbureşti) şi agricultură. PepsiCo, Lactalis şi Coca-Cola sunt trei dintre cele mai mari grupuri internaţionale din industria bunurilor de larg consum care au bătut palma în ultimii 20 de ani cu Jean Valvis, cel care a creat şi dezvoltat Aqua Carpatica (ape minerale), LaDorna (produse lactate) şi Dorna (ape minerale).
Damila, comerţ cu materiale de construcţii
Compania Damila a fost înfiinţată în anul 1992, în comuna Măciuca din judeţul Vâlcea, fiind producător, importator şi distribuitor de materiale de construcţii, dar şi furnizor de produse metalurgice. Între timp, a fost dezvoltată şi o reţea de magazine cu acest nume, magazine care vând diverse materiale de construcţii, precum ciment, cărămizi, BCA, gips-carton, adezivi sau tencuieli.
Proprietarul Damila, Remus Daniel Niţu, este de profesie economist şi a fost membru al PNL.
Ducfarm, comerţ farmaceutic
Ducfarm este unul dintre cele mai extinse şi puternice branduri regionale de farmacii. Reţeaua acoperă zona Ardealului cu câteva zeci de unităţi. Compania este controlată de patru antreprenori - Radu şi Simona Oprean şi Radu şi Sandra Gorcea.


Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE