Anuarul Energie - 2019

 

 

La momentul trimiterii aces­tui anuar în tipar, în noap­tea de 18 februarie, ajuns la cea de-a opta ediţie, situaţia OUG 114, documentul care a bulversat sectorul energetic prin amploarea măsurilor fiscale introduse, era sub semnul întrebării.
 
Anunţată cu mare tam-tam ca o binefacere pentru consumatorii români, chiar cei care au conce­put OUG 114 încep să aibă dubii în urma semnalelor extrem de dure din piaţă.
 
Grija pentru votant înduioşea­ză până la lacrimi, mai ales că vine din partea unui partid, social-de­mocrat, aflat din nou la guvernare, care de-a lungul timpului şi-a pus semnătura pe privatizări strategi­ce, contracte directe de vânzare a energiei şi alte tunuri.
 
În energie, piaţa este reglemen­tată tot de stat, dar cumva şi acest lucru este trecut cu vederea. Me­reu e vina altuia. Memoria colecti­vă e scurtă, iar gratuităţile sunt pe placul mulţimii care nu ştie că plă­teşte cu vârf şi îndesat pentru ele.
 
În timp ce OUG 114 era votată peste noapte, România ajungea să importe energie, la preţuri record, din Ucraina, Ungaria, Bulgaria şi Serbia.
 
Unu din cinci becuri era aprins de energia vecinilor, situaţie ne­maiîntâlnită pe plan local. Nu OUG 114 este responsabilă pentru această situaţie, ci toate guvernele care au făcut în aşa fel încât Ro­mânia să rateze investiţii de peste 7 mld. euro în producţia de ener­gie. Îşi mai aminteşte cineva de ele? Nu. Plătim toţi pentru ratarea lor? Da!
 
Din cauza OUG 114 însă, compa­niile statului din energie pierdeau miliarde din capitalizare pe Bursă.
 
Centrala de la Rovinari, una dintre cele mai mari din ţară, a retras un grup din funcţiune în această iarnă pentru că nu mai avea cărbuni. Niciodată nu s-a în­tâmplat aşa ceva.
 
În lunile de la finalul anului 2018, România umplea buzuna­rele Gazprom importând tot mai multe gaze, pe măsură ce produc­ţia sa internă scădea. Conductele RADET au crăpat una după alta, sute de blocuri din capitală tremurând de frig. Pri­măria a avut grijă însă să monteze milioane de beculeţe, spre delirul bucureştenilor care apoi aprin­deau aragazul să se încălzească în blocurile comuniste.
 
În tot acest haos energetic, pri­ma declaraţie de la Ministerul Energiei a fost următoarea:
 
„Preşedinţia României va conti­nua activitatea cu privire la propu­nerile legislative recente, anume Regulamentul privind Etichetarea Pneurilor, precum şi Decizia de Adaptare a Eficienţei Energetice în context Brexit”, au spus într-un comunicat reprezentanţii institu­ţiei. Era clar, problemele ţării de­veniseră triviale, Uniunea Eu­ropeană însăşi depinzând de know-how-ul României în situaţia stringentă a pneurilor.
 
Apoi, chiar ministrul energiei, Anton Anton, a spus că poate ar trebui eliminată una dintre taxele introduse prin OUG 114, cea de 2% pe cifra de afaceri, în cazul pro­ducătorilor de cărbuni. Desigur, acest lucru nu este posibil doar pentru producătorii de cărbuni. Aşa că, domnul Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, partid care-şi împarte guvernarea cu PSD, a venit cu o idee şi mai bună: taxa să fie scoasă cu totul şi i-a co­municat acest lucru şi doamnei premier Viorica Dăncilă.
 
O întrebare se ridică totuşi. Unde era domnul Tăriceanu când se scria această ordonanţă? Oare îi plac la fel de mult motocicletele?
 
Apoi, în tot acest vacarm, a mai venit o idee, de data aceasta unică în lume: „Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta - sau poate c-o fi fost făcută dar nu ştiu eu - şi anume să acumulăm ener­gie electrică în depozite de gaze. Adică, centrala de la Craiova o re­tehnologizăm, alături de centrala aia la 3 kilometri există un depo­zit, la Gherceşti, iar în depozitul respectiv introducem gaze atunci când avem exces de energie elec­trică de la eoliene, pentru că noi, în România, nu avem niciun fel de sistem de acumulare a ener­giei electrice. În Europa sunt 345 de sisteme de acumulare hidro şi noi n-avem niciunul în România. Austria mai construieşte 5 acum”, a spus Anton Anton, citat de Ager­pres.
 
Am râs toţi, ce bine am râs, dar în timp ce ministrul a devenit viral pe Facebook, nimeni din energie nu este cu calculele făcute, ni­meni nu a dat drumul la licitaţii, companiile de stat nu au bugetele aprobate. Nu se mişcă nimic în aş­teptarea noilor schimbări. La câtă treabă este de făcut, blocajul este criminal.
 
Simţiţi liniştea de plumb din spatele declaraţiilor? E ca atunci când stingi becul dintr-o cameră. Nu mai râde nimeni.
 
Cât de departe este acel mo­ment?
 
Roxana Petrescu
senior editor Ziarul Financiar
 
 
Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul Energie – ediţia 2019.
 
Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.
 
Comandă anuarul mai jos la preţul de 200 de lei, TVA inclus

 



AFACERI DE LA ZERO