Anuarul Energie - ediţia 2021

Să nu ne înveţe pe noi nimeni nimic

“Am decis înfiinţarea Comitetului de Coordonare pentru Activitatea Minieră, cu scopul de a analiza starea actuală a sectorului resurselor energetice minerale – cărbune şi uraniu. O mină nu se închide când vrea unul sau altul, iar destinul unui sector vital pentru siguranţa energetică nu se decide prin emisiuni TV. E timpul unor concluzii clare, trase de specialişti care îşi pot dovedi profesionalismul şi care sunt capabili să îşi asume răspunderea pentru decizii. Transparenţa nu presupune timp petrecut în spaţiul public, ci mai ales să iei decizii şi să le fundamentezi just”, spunea pe Facebook, în 2016, Victor Grigorescu, pe atunci ministru al energiei.

Şi marele Comitet cu bravii conducători s-au pus pe treabă.

Concluziile nu s-au lăsat aşteptate şi au fost zguduitoare. Toată munca asiduă a Comitelului s-a concretizat în două rapoarte, unul pe huilă, unul pe lignit, să nu fie cu supărare.

“Cea mai mare problemă identificată de membrii Comitetului pentru activitatea minieră este lipsa acută a investiţiilor din ultimii 20 de ani, lipsa retehnologizării şi modernizării metodelor de extracţie.” Cine şi-ar fi imaginat? Dar acum, acum că s-a scris negru pe alb, negru de cărbune pe puritatea albă a birocraţiei locale, parcă începea să se simtă schimbarea.

“După Revoluţie, nivelul investiţiilor în minerit a scăzut la 5% din valoarea celor de dinainte de 1989, iar după anul 2007, nu a mai fost demarată nicio investiţie. Complexurile mecanizate asigură, potrivit specialiştilor din Comitet, o productivitate dublă faţă de metodele clasice de exploatare, folosite în mare parte dintre minele actuale”, se mai arată în raport. Aproape că îţi venea să te freci la ochi. Adică roboţii şi maşinăriile sfredelesc mai bine cărbunii în subteran decât lopeţile şi târnăcoapele?

“Costurile de achiziţionare ale unui astfel de complex mecanizat sunt evaluate la circa 11-12 milioane de euro.” Scump, de banii aştia se pot lua peste 1.100 de urşi panda decorativi şi tuturor ne plac urşii panda. Plus că ursul panda se vede, dărămite 1.100 de urşi pufoşi decorativi. Cine să vadă complexul mecanizat de sub pământ?

“Astfel, la nivelul anului 2015, 70% din costul de producţie al cărbunelui a reprezentat cheltuiala cu <<munca vie>>, ceea ce înseamnă că extracţia se face cu tehnologii vechi de mai bine de un sfert de secol.” Muncă vie? Ce ironie.

“Concluziile întâlnirii Comitetului pentru activităţi miniere sunt: rezerve de cărbune există, costul lor de explorare este foarte mare, iar principalul motiv care a condus la această situaţie este lipsa acută de investiţii din ultimii 20 de ani.” Perfect!

Apoi, toate concluziile acestea s-au pus într-un material de sinteză, toată lumea s-a felicitat, like-urile pe Facebook au curs mii, iar pe document a început să se pună praful.

Anul acesta însă, prin februarie, minerii din Valea Jiului din nou ne-au amintit de ei.

“Suntem bătaia de joc a lor. (...) Nu ne-au mai mărit salariile de 10 ani. Vi se pare normal să lucrezi în fundul pământului şi să iei 2.700 de lei, maxim”, spunea un miner, citat de Digi24.

“Să veniţi să vedeţi cum sunt băile la mină. Avem nişte ţevi şi curge apa. E beton pe jos, e ca aici afară. Să nu vă zic ce frig e, că e un pic mai cald ca afară când nu bate vântul. Când sunt sparte geamurile e ca afară. Să ne dea o mărire de salariu să trăim şi noi decent cât de cât şi să facă ceva pentru copiii ăştia tineri. Să le dea un viitor şi pentru ei. Peste tot, în Germania se deschid, în Polonia se deschid, numai noi trebuie să închidem tot”, spunea un alt miner la acelaşi post TV.

Germania a anunţat planul de a ieşi din cărbune până în 2038, în multe mine de acolo roboţii făcând treaba, nu oamenii. Polonia a anunţat că ponderea cărbunelui în producerea de energie va scădea de la 72% la 56% în 2030 şi la 28% în 2040. Pe minerii din Valea Jiului nu i-a anunţat nimeni nimic, nici măcar că bravii conducări din marele Comitet nu s-au mai văzut de 5 ani de zile. Sunt şefi prin alte părţi, unii chiar vedete TV.

Şi culmea, la final de februarie, la puţin timp după ce Virgil Popescu, actualul ministru al energiei, reuşise să găsească din nou o soluţie pentru a-i linişti pe oamenii din Valea Jiului, la ZF Power Summit, conferinţa pe teme energetice a ZF, a venit cu un mesaj Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal.

”Ca nepot de mineri, trebuie să fiu brutal de sincer: nu există viitor în cărbune. Industria nu are viitor, dar oamenii care lucrează în industrie au viitor”, a spus Timmermans. Clar şi răspicat.

În secunda doi, s-a activat toată armata de analişti, specialişti, membri de comitet, toţi luând apărarea cărbunelui. Cum, domne? Cum să zică aşa ceva?

Să nu ne înveţe pe noi birocraţii de la Bruxelles ce să facem cu cărbunii, pentru că noi ştim cel mai bine. Avem studii şi rapoate în acest sens? Avem.

Şi mai avem ceva. Avem cruci. Avem peste 70 de cruci, acumulate din 2000 până în 2019, potrivit unui necrolog realizat de Agerpres. Oameni care şi-au pierdut viaţa râcâind cu mâinile cărbunele ăla prost, aşteptând blestematul ăla de robot până a căzut mina pe ei. Şi lor li se adaugă zeci de oameni arşi, intoxicaţi, spitalizaţi.

Aşa că să nu ne înveţe nimeni nimic, că ştim noi mai bine.

Adevărul brutal nu are ce să caute într-o ţară în care se minte de 30 de ani încoace.

Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul Energie – ediţia 2020.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă anuarul mai jos la preţul de 200 de lei, TVA inclus.
 

Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactaţi-ne la adresa de e-mail camelia.botea@m.ro.