Anuarul Top Tranzacţii 2019

 

Pentru prima dată de când este realizat Top Tranzacţii, în top 10 al celor mai mari achiziţii şi fuziuni figurează două operaţiuni în care în dreptul cumpărătorului este o companie românească.

Este vorba de retailerul de materiale de construcţii Dedeman, cea mai mare firmă cu capital privat românesc din punctul de vedere al cifrei de afaceri, care a achiziţionat proiectul de birouri The Bridge din vestul Bucureştiului şi 23% din acţiunile Alro, cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei.

Mai mult, românii sunt prezenţi şi în alte tranzacţii în poziţia de cumpărători. Pe locul 11 ca valoare, cu 130 milioane de euro, este achiziţia unui alt imobil de birouri de către Dedeman, The Office din Cluj, iar pe locul 12 cea mai mare tranzacţie industrială din ultimii ani – preluarea activelor Oltchim de către Chimcomplex, pentru 127 milioane de euro.

Aceste tranzacţii arată că a venit timpul ca antreprenorii români să treacă de modelul dezvoltă-vinde unui strategic sau unui fond de investiţii la construcţia unor companii/a unor grupuri de companii care să dureze.

Mai mult, nevoia de diversificare, de a direcţiona resursele acumulate în mai multe direcţii, transformă antreprenorul român în investitor, în om de afaceri cu viziune care evaluează oportunităţi şi acţionează ca un membru de board de multinaţională sau de fond de private equity.

Acesta este momentul în care se coagulează capitalul românesc, în diverse formule: fie fonduri de investiţii unde intră alături de banii Băncii

Europene de investiţii, fie capital de risc disponibil pentru start-up-uri, fie alianţe în diverse fonduri de restructurare precum Roca – un fond care a preluat acţiuni la un producător de echipament sportiv sau la un producător de vitrine frigorifice.

Ulterior, va veni momentul în care companiile româneşti vor cumpăra unele la altele pachete de acţiuni, în funcţie de interesele de business, de realizare a unor lanţuri de valoare. Abia apoi va veni şi momentul în care se va vedea că pentru noua configuraţie va fi nevoie de capital pe termen lung

pentru dezvoltare, care poate fi furnizat nu numai de bănci, ci şi de fonduri de pensii, fonduri mutuale sau asigurători. {i atunci se va vedea nevoia unor bănci puternice cu capital românesc, a unor fonduri de pensii sau asigurători care să parieze sute de milioane de euro şi miliarde de pe economia românească.

Deocamdată însă ies la iveală firme excepţionale precum UiPath, o companie software specializată pe roboţi software (RPA – robotic processing automation) dezvoltată de doi absolvenţi români de informatică şi Automatică, dar care demult nu mai este o firmă românească.

Cele trei runde de investiţii din 2018 şi începutul lui 2019 au adus în final o evaluare companiei de 6-7 miliarde de dolari. UiPath devine astfel cea mai valoroasă companie românească sau mai bine spus „cu rădăcini“ în România, mai scumpă decât Petrom, care exploatează tot petrolul şI jumătate din rezerva de gaze a României. Dedeman şi UiPath au marcat anul tranzacţiilor 2018. {i nu sunt singurele companii româneşti sau cu rădăcini româneşti care trec la extindere: li se alătură One United (imobiliare), Purcari (vin), Bitdefender (software), Autonom Services (închiriere auto), Arobs Transilvania (software), Medlife (sănătate) sau Forte Partners (imobiliare).
Iată că a venit şi timpul românilor la cumpărare.

Sorin Pâslaru,
în argumentul Anuarului Top Tranzacţii 2019, Ediţia a XIV-a.

 

Mai multe detalii puteţi citi în Anuarul Top Tranzacţii 2019, Ediţia a XIV-a.

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă anuarul mai jos la preţul de 500 de lei, TVA inclus.

 



AFACERI DE LA ZERO