Austria

Sunt cei mai mari investitori în imobiliare

Sunt cei mai mari investitori în imobiliare

După finalizarea Sky Tower, austriecii se vor putea lăuda că au în portofoliu cea mai înaltă clădire din România

Autor: Cristi Moga

26.10.2011, 00:07 2338

Cu un portofoliu imobiliar de circa două miliarde de euro, investitorii austrieci sunt detaşat cei mai mari jucători străini de pe piaţa locală de real estate, având active în special din zona centrelor comerciale şi de afaceri.

Immofinanz, cel mai puternic investitor austriac din acest segment, este şi pe plan local numărul unu în ceea ce priveşte portofoliul de birouri (cu imobile de aproape 200.000 mp în Bucureşti) şi un jucător de "top 3" pe segmentul de malluri, cu patru proiecte operaţionale, în Cluj, Arad, Piteşti şi Baia Mare, şi un al cincilea proiect, Maritimo din Constanţa, programat pentru deschidere la sfârşitul acestei săptămâni (28 octombrie). Al doilea investitor austriac în funcţie de portofoliul imobiliar deţinut în România este CA Immo, companie care în urma achiziţiei Europolis din acest an (un alt investitor austriac cu prezenţă locală) a ajuns să deţină circa 100.000 mp de birouri în Capitală, precum şi cel mai mare parc logistic de pe piaţă, Europolis Logistic Park, situat la kilometrul 13 al autostrăzii Bu­cureşti-Piteşti.

La fel ca Immofinanz, şi CA Immo deţine alte terenuri în Bucureşti, însă planurile pentru noi dezvoltări sunt deocamdată în aşteptarea chiriaşilor şi a finanţărilor.

Pe de altă parte, un alt investitor austriac în imobiliare, Raiffeisen Evolution, a accelerat anul acesta lucrările la proiectul de birouri Sky Tower din apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, turn care ar urma să devină în următorii ani cea mai înaltă clădire din Bucureşti, cu 36 de etaje şi o înălţime de 137 de metri.

Tot în zona recordurilor stau şi austriecii de la Sparkassen Immobilien, proprietarii mallului de 81.000 mp Sun Plaza din Capitală şi unul dintre cele mai mari proiecte de acest gen din ţară. Sparkassen deţine de asemenea terenuri pe Calea Griviţei sau în Jilava pentru proiecte viitoare.

Cele patru grupuri sunt printre cei mai mari investitori imobiliari şi în Austria, dar nu sunt singurii jucători austrieci în România, companii antreprenoriale, precum Soravia sau SĂB Gruppe, fiind de asemenea active în Bucureşti prin proiectele de birouri Metropolis Center sau Pipera Business Tower, dar şi cu alte terenuri.

Imobiliare la superlativ

  • IRIDE Business Park - cel mai mare parc de afaceri din Bucureşti, este deţinut de către Immofinanz;

  • Sun Plaza - unul dintre cele mai mari malluri din ţară, cu o suprafaţă de 81.000 mp, este deţinut de Sparkassen Immobilien;

  • Sky Tower - proiect dezvoltat de Raiffeisen Evolution, va deveni cea mai înaltă clădire din Bucureşti;

  • Europolis Logistic Park - cel mai mare proiect logistic de pe piaţă, este în portofoliul CA Immo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO