România trebuie să se poziţioneze corect pentru a încerca să capteze marile tendinţe pe care avansul tehnologic le aduce în industria auto, cum ar fi vehiculele autonome şi vehiculele electrice pe hidrogen, a explicat Adrian Humă, Head Automotive, Transportation and Logistics la ING România, prezent în conferinţa ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2025.
„Dacă pe partea de vehicule electrice România a cam ratat trenul, mai rămân două trenuri foarte importante pentru noi: vehiculele autonome şi motoarele electrice pe hidrogen. Aici vor fi proiecte foarte mari în perioada următoare şi e bine să ne poziţionăm”.
Ce a mai declarat în cadrul evenimentului:
- Industria de vehicule autonome are o rată de creştere anuală de circa 30%. Este enorm. Dacă se rezolvă şi partea de reglementare, acolo avem şanse mari. Noi avem deja industrie pe partea asta, nu sunt foarte cunoscute companiile, dar produc. Avem şansa de a atrage mai multe investiţii acum şi cu Schengen şi cu dezvoltarea reţelei rutiere.
- Dobânzile erau pe un trend de scădere, dar din cauza evenimentelor din jur acest trend a mai încetinit, pentru că există presiune inflaţionistă foarte mare. Dar sunt bani pentru proiecte care sunt de viitor.
- Ţinând cont de ce se întâmplă în momentul de faţă, sectorul auto este în categoria „sub observaţie” pentru bănci, la fel ca real estate. Asta nu înseamnă că nu finanţăm, ci ne uităm cu mai multă grijă la proiecte care arată că îţi returnează banii şi la proiecte de viitor.
- Finanţarea pe infrastructură rutieră este asigurată cel mai mult din fonduri europene şi din fonduri de la bugetul de stat. Băncile nu prea finanţează proiecte de genul acesta pentru că nu e cerere, nu este nevoie.
- Băncile finanţează producţia în automotive sau chiar şi producţia de material rulant.
- Pe lângă cei doi producători auto din România, industria locală se bazează foarte mult şi pe producătorii de componente. După Slovacia, România e pe locul doi ca dimensiune în regiune din perspectiva producţiei de componente auto.
- România nu este foarte expusă din perspectiva noilor tarife americane, comparativ cu Slovacia, care exportă undeva la 70% din producţie în SUA.
- Tarifele americanilor sunt o ameninţare mult mai mare pentru SUA decât pentru UE.
- Toate companiile care produc componente auto în Mexic, Canada şi alte ţări au fost atrase de companiile americane. Ei le-au cerut furnizorilor să ajungă în acele geografii unde se produce mai ieftin. Dacă aceste tarife ar fi introduse, efectul nu ar fi decât creşterea preţului. Pentru că sunt aceeaşi producători care produc în Mexic, Canada, Europa şi China. Deci nu se poate ca cineva să vină cu un preţ mai mic. Toată lumea va creşte preţul şi va avea de suferit consumatorul, se poate ajunge la o scădere a cererii şi la o recesiune în sector.
- Partea de vehicule electrice s-a aplatizat. În afară de China care a câştigat bătălia, unde 50% din vânzări sunt electrice, pe celelalte pieţe mari acestea au rămas foarte mult în urmă.
- Ar fi un moment bun pentru noi ca ţară să prindem un proiect pe baterii, în contextul sprijinului anuntat recent de Uniunea Europeană pentru producătorii de baterii electrice şi componente pentru acestea. (...) Putem să primim şi un producător asiatic să facă aici, pentru că avem doi producători auto care pot beneficia, unul dintre ei face vehicule electrice, celălalt are potenţial de a face şi mai putem atrage şi un producător nou, deci pe partea asta ar fi o şansă.