Auto

Aglomeraţie pe DN1, la Comarnic şi pe tronsonul Sinaia–Azuga.Trafic intens şi pe Autostrada Soarelui

Aglomeraţie pe DN1, la Comarnic şi pe tronsonul...

Autor: Departamentul Social

11.08.2017, 13:51 206

Din cauza numărului mare de autovehicule, pe DN1 Ploieşti – Braşov circulaţia rutieră este îngreunată. Pe sensul de urcare (către Braşov), există aglomeraţie la Comarnic şi pe tronsonul Sinaia – Azuga, iar pe sensul de coborâre, de la limita cu judeţul Braşov până la Buşteni.

Totodată, Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, pe sensul către litoral al autostrăzii 2 Bucureşti – Constanţa, circulaţia rutieră este foarte intensă, iar valorile de trafic sunt în creştere.

În această perioadă, aproape 10.000 de poliţişti vor fi zilnic în stradă. Potrivit Ministerului de Interne, peste 1.600 de poliţiştii rutieri cu 342 de aparate radar vor fi prezenţi pe traseele de deplasare către staţiunile de la mare şi de la munte, dar şi în localităţile unde vor fi organizate manifestări sau spectacole cu public numeros. Doar în ziua de 15 august sunt programate aproximativ 600 de manifestări religioase sau culturale.

Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la mânăstirea Nicula, judeţul Cluj, unde se estimează participarea a aproximativ 15.000 de persoane, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov (10.000 de persoane) şi la Mânăstirea Tismana din judeţul Gorj (10.000 de persoane).

La datorie vor fi şi peste 4.800 de pompieri şi paramedici care vor interveni în caz de urgenţă. În această perioadă Inspectoratul General de Aviaţie are pregătite 14 elicoptere, dintre care 7 pentru intervenţii în caz de urgenţe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului.

În punctele trecere a frontierei, valorile de trafic s-au dublat în aceste ultime zile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO