Auto

Andrei Koszti, partener Simon, Iuga&Partners: 1.000 de kilometri de autostradă au adus încă 6 milioane mp de spaţii industriale moderne în România

ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2025

Andrei Koszti, partener Simon, Iuga&Partners: 1.000 de...

Autor: Alex Ciutacu

15.04.2025, 16:14 302

Avântul României în dezvoltarea proiectelor de infrastructură mare a încurajat dezvoltarea exponenţială a pieţei de spaţii industriale moderne, întrucât 1.000 de kilometri noi de autostradă au adus în total încă 6 milioane mp de spaţii industriale moderne, a explicat Andrei Koszti, partener Simon, Iuga&Partners, prezent la conferinţa ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2025.

„În 2016, România avea 747 km de autostradă şi 1,5 milioane mp de spaţii industriale. În 2025 are 1.269 km de autostradă şi livrează încă 475 km, iar stocul de spaţii industriale moderne ajunge la 8 milioane mp. Asta înseamnă că 1.000 km de autostradă au adus încă 6 milioane mp de spaţii industriale.”

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului:

  • Polonia are 37 de milioane de locuitori şi 35 de milioane mp spaţii industriale. Noi suntem 19 milioane conform recensământului şi ne aşteptăm să urmăm acelaşi trend ca în alte ţări şi să ajungem la 1 mp/cap de locuitor.
  • Noi ajungem în acest an la 8 milioane mp de spaţii moderne. Pentru a înţelege dimensiunea, vorbim de o localitate de dimensiunea oraşului Sinaia.
  • România se poziţionează ca un centru de distribuţie. Avem deja companii care s-au aşezat aici şi distribuie în zona Balcanilor şi în zona de proximitate a Asiei, mă refer la Istanbul, dar nu neapărat.
  • Devenim foarte atractivi pentru zonele de producţie. Dacă până acum nu puteam livra producţie just in time, just in sequence, odată cu Schengen deja sunt investitori şi companii care vin şi vor să deschidă centre de producţie. Centrele de producţie angajează foarte mulţi oameni şi dezvoltă nivelul de trai în zona în care se aşează.
  • În România ai nevoie de 6 luni pentru o autorizaţie de construire, în timp ce în Polonia o ai în 4 luni. Ca să putem capitaliza diferenţa de cost a forţei de muncă şi a dezvoltării infrastructurii, trebuie să ne digitalizăm. Nu e posibil ca în 2025 să nu obţii tot ce înseamnă avize şi autorizaţii pe e-mail sau prin legătură directă, prin depunerea documentaţiilor. Nu e posibil să mai avem în continuare dosare cu şină.
  • Legat de industria pe care vrem să o atragem, trebuie să ştim foarte bine ce ne dorim. Vrem creioane şi şireturi? Şi în 10 ani când pleacă din ţară ce se întâmplă?
  • Dacă vrem să creştem nivelul de trai trebuie să avem o valoare adăugată suplimentară. Resurse de inteligenţă avem, dar trebuie să facem paşii corecţi.
  • Pe lângă automotive, România trebuie să se uite şi la industrii precum e cea de aviaţie sau cea de semiconductori. De ce nu am fi o destinaţie petnru semiconductori? Oare nu cumva va exista o transgresie din partea asiatică spre partea românească? Sunt convins că va exista această mutare natural.
  • Trebuie să fim atenţi care este preţul betonului la noi, în condiţiile în care suntem ţară seismică şi avem 30% mai mult beton în fiecare construcţie pe care o punem. E greu să fii competitiv în condiţiile în care ţii preţul cimentului sus, iar problema este pe preţul la energie. Practic, pe noi ne costă casele şi clădirile mai muilt pentru că nu dăm drumul la robinetul de energie.
  • Vrem să ne întoarcem la industria anilor 2000 în care facem tricouri frumoase la Botoşani sau o fabrică Zara pe la Focşani? Sau vrem să trecem la display-uri, avioane, centre de date şi industrie de vehciule autonome?
  • Perspectivele de dezvoltare ale României sunt foarte mari în momentul de faţă şi poziţia geografică în tandem cu contextul politic ne ajută foarte, foarte mult. Depinde de noi să facem cu adevărat ceea ce trebuie să facem prin atragerea de industri corecte, prin oferirea de consultanţă la nivel adecvat, astfel încât să îi oferim fiecărui client locaţia şi dezvoltarea de care are nevoie.
  • Atâta timp cât învăţăm să ne profesionalizăm şi să urmărim cu cea mai mare atenţie interesele clientului, avem toate şansele să batem şi Polonia şi Ungaria şi Bulgaria şi orice vecin din zona de est a Europei.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels