Auto

Anterprenori locali. Transportatorul International Alexander din Arad a ajuns la afaceri de 70 mil. euro în 2018

Anterprenori locali. Transportatorul International...

Autor: Mirabela Tiron

07.03.2019, 00:07 525

Compania de transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, a finalizat anul trecut cu afaceri de 70 de milioane de euro, iar pentru acest an ţinteşte afaceri de 80 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei.

„În continuare, core businessul companiei va fi transportul, creşterea şi reînnoirea flotei. Avem semnate noi contracte pentru servicii de transport şi distribuţie şi suntem în discuţii şi cu alţi potenţiali parteneri“, a declarat pentru ZF Loredana Dan, business development manager pe Europa a International Alexander Holding.

Operatorul din Arad asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer şi oferă şi soluţii logistice, funcţionând şi ca o casă de expediţii. Compania livrează marfă pentru clienţi din industria auto, IT dar şi pentru cei din FMCG. Printre cei mai mari clienţi aflaţi în portofoliu se numără Daimler, Samsung sau Procter &Gamble, potrivit ultimelor date. În România, piaţa de transport mărfuri pe calea rutieră este estimată la 5-6 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO