Auto

Atenţie, şoferi: Cât timp mai sunt valabile permisele de conducere sau autorizaţiile de circulaţie provizorie

Atenţie, şoferi: Cât timp mai sunt valabile permisele...

Autor: Alexandru Nanu

18.03.2022, 09:01 30234

DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) informează că, începând cu data de 09.03.2022 îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr.171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat recent al instituţiei.

Astfel, permisele de conducere expirate în starea de alertă mai sunt valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă.

În perioada stării de alertă, valabilitatea permiselor de conducere sau a autorizaţiilor de circulaţie provizorie a fost menţinută pe întreaga durată a acesteia şi se va menţine pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000), informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile serviciilor publice Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor recomandă cetăţenilor aflaţi în această situaţie să solicite preschimbarea documentelor în timp util, parcurgând următorii paşi:

- efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
- achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, reţeaua de staţii SelfPay, online – ghişeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online - plăţi, mandat poştal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăseşte pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea documente şi formulare.
- prezentarea la sediu conform programării.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.

„În funcţie de evoluţia solicitărilor vor fi aplicate măsuri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise în sensul redistribuirii personalului disponibil”, transmite sursa citată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO