Auto

Atenţie, şoferi: Ce schimbări intervin în Codul Rutier în 2020

Atenţie, şoferi: Ce schimbări intervin în Codul...

Autor: Departamentul Social

31.12.2019, 12:48 891

În anul 2020 vor intra în vigoare mai multe schimbări ale Codului Rutier, între acestea numărându-se necesitatea ca cei care vor să obţină permis de conducere să aibă cel puţin 10 clase, dar şi obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des.

Potrivit celor mai recente modificări ale Codului Rutier, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia.

De altfel, din 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puţin 10 clase terminate.

În plus, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligaţi să facă mai des controlul medical.

Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd şi ca cei care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancţionaţi prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO