Conform unei schimbări, din anul 2022, a Codului rutier, şoferii care nu respectă obligaţia de a “menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului” riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
Concret, având în vedere perioada actuală cu ninsori, şoferii care nu-şi curăţă parbrizul, luneta şi geamurile laterale de zăpadă pot risca să fie opriţi de poliţişti şi să fie sancţionaţi.
În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice.
Clasele de sancţiuni sunt:
clasa I: 2/3 puncte-amendă;
clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.