Auto

Audi A3 1,8 TFSI: exclusivism la putere „compactă“

Audi A3 1,8 TFSI: exclusivism la putere „compactă“

Autor: Bogdan Alecu

15.06.2012, 00:05 1417

Segmentul compact are o importanţă majoră pentru mărcile premium, mai ales atunci când vine vorba de cât de "verde" este o marcă. Mai mult, datorită preţului mai accesibil, modelele compacte pot atrage clienţi chiar şi de la mărci de volum. Astfel, în acest context, după ce BMW a lansat noua serie 1 anul trecut, Mercedes-Benz a prezentat primele imagini cu A-Klasse, un model compact complet reproiectat şi repoziţionat faţă de cel anterior, iar acum Audi vine cu noul A3.

În primele patru luni ale acestui an generaţia actuală a modelului compact a înregistrat o creştere de peste 6% a vânzărilor, la 85 de unităţi. Cifra nu este una prea mare, însă pe acelaşi segment BMW a vândut 46 de maşini din noua serie 1. Un concurent mai redutabil ar putea fi considerate A şi B-Klasse de la Mercedes-Benz, care în primele patru luni au vândut cumulat 75 de maşini.

Ceea ce se poate sublinia încă de la început este că este greu să compari A3 cu Seria 1. Singurul competitor redutabil va fi viitorul

A-Klasse. De ce? Din simplul motiv că A3 este un compact cu tracţiune faţă sau quattro, în timp ce seria 1 se vrea un BMW "pursânge" cu tracţiune spate.

Una dintre principalele îmbunătăţiri ale noii platforme o reprezintă reducerea greutăţii cu aproape 60 km faţă de generaţia anterioară. Astfel, noul A3 ajunge să fie la fel de uşor ca prima generaţie datorită strategiei "Audi Ultra" şi şasiului Audi Space Frame. În plus, nu doar şasiul a fost optimizat, ci şi motorizările, care nu sunt acum doar mai eficiente şi mai economice, ci şi mai uşoare. Gama moto­rizărilor include două dieseluri de 1,6 litri TDI şi 105 CP şi 2,0 TDI şi 150 CP, dar şi două motoare pe benzină de 1,4 litri TFSI şi 122 CP, respectiv 1,8 TFSI de 180 CP. Având în vedere trendul pieţei locale, dar şi internaţionale, de această dată ne-am concentrat mai mult pe motorizările pe benzină, care nu s-au dovedit doar performante, ci şi foarte economice.

Cei ce doresc şi mai multă sportivitate pot alege 1,8 TFSI, cuplat la transmisia S-Tronic cu şapte trepte. Cu toate că este doar un A3 "normal", ar putea trece uşor drept un S3, mai ales dacă maşina este echipată şi cu pachet

S-Line şi jante de peste 18 inchi. "Coloana sonoră" oferită de evazuare este doar unul dintre plusurile acestui model. Motorul urcă rapid în ture, iar cuplul motor de 250 Nm este disponibil încă de la 1.250 rpm, ceea ce înseamnă că întotdeauna practic motorul va avea o rezervă de putere disponibilă. Ceea ce nu prea ne-a încântat a fost faptul că transmisia nu schimba prea repede treptele în modul normal, iar pentru a "rectifica" acest mic inconvenient am comutat sistemul Drive Select în modul Sport, acesta controlând setările motorului, suspensiei, direcţiei şi cutiei de viteze. În ceea ce priveşte consumul, cel mediu oficial este de 5,6 litri/100 km. Având în vedere puterea motorului şi traseul montan, am ales să-i testăm mai mult caracteristicile dinamice şi nu consumul, şi astfel am ajuns la o va­loare cuprinsă între 7 şi 8 litri/100 km.

Noul A3 nu vine doar cu tehnologii şi motorizări noi, ci şi cu un interior complet regândit. Atât de diferit este faţă de ce am întâlnit la Audi până acum, încât cu greu se poate da un verdict aşa devreme. Mie personal mi-a plăcut. Gurile de ventilaţie cu design "turbo jet" pot fi uşor acţionate pentru ca fluxul de aer să nu deranjeze, în timp ce numărul butoanelor a fost redus la minimum, exact ca în cazul lui A8. Avem câteva butoane sub gurile de ventilaţie de pe consola centrală, iar sub acestea comenzile sistemului de climatizare. Restul butoanelor se regăsesc pe consola dintre scaune, alături de comenzile pentru MMI. Acestea integrează acum un buton rotativ cu suprafaţă tactilă pe care se poate "scrie" cu degetul.

La prima vedere planşa de bord pare foarte simplă. Prea simplă chiar. De la spaţiul dintre gurile de ventilaţie la cel de sub climatizare, iar culoarea cenuşie nu avantajează deloc. Pe de altă parte, designul este unul cu totul unic. S-a renunţat la conceptul consolei centrale masive în favoarea uneia orizonatale, cu tente retro. Cui îi place stilul mai conservator, A3 va fi o alegere foarte bună. Şi cui nu-i place, cu jante opţionale de 18 inchi şi tapiserie neagră cu inserţii de portocaliu se poate rezolva şi această "problemă".

În ceea ce priveşte spaţiul, în faţă şoferul şi pasagerul se simt la fel de comod ca într-un A4. Având în vedere că maşina testată era în versiunea cu trei uşi, am avut ocazia de a testa şi sistemul de acces pe locurile din spate - operaţiune foarte uşoară, care ar putea determina câţiva clienţi să o aleagă în detrimentul celei cu cinci uşi. Aici trebuie subiliniat şi faptul că pe banchetă pot lua loc două persoane în condiţii mai mult decât decente.

Audi A3 1,8 TFSI

  • Propulsie: benzină, L4 , 1.798 cmc, tracţiune faţă, transmisie automată cu şapte trepte, 180 CP la 5.100 rpm, 250 Nm la 1.250 rpm

  • Performanţe: 0-100 km/h 7,2 s, viteză maximă 232 km/h, consum mediu 5,6 l/100 km, emisii CO2 130 g/km

  • Preţ: 30.600* de euro cu TVA

  • Plus: Design, sportivitate, motor puternic, dar economic

  • Minus: Disponibilă momentan doar cu două uşi

* Estimare ZF

AFACERI DE LA ZERO