Auto

Audi testează maşini autonome cu viteze de până la 305 km pe oră

Audi testează maşini autonome cu viteze de până la...

Autor: Anca Dumitrescu

15.10.2014, 20:02 601

În cadrul experimentelor realizate de Audi, divizie a grupului Volkswagen, maşinile autonome pot decide singure cea mai bună soluţie pentru luarea curbelor, în întrecerea cu şoferii.

"Harta cu care este dotat automobilul autonom conţine doar marginile din dreapta şi stânga ale pistei. Maşina analizează şi stabileşte direcţia optimă", a declarat Peter Bergmiller, tehnician al Audi, în timpul testului care a avut loc pe o pistă din Oschersleben, la circa 200 de kilometri de Berlin, cu un vehicul numit Bobby.

Producători auto mari, de la Mercedes-Benz la Tesla Motors, dezvoltă sisteme care să uşureze şofatul vehiculelor, prin capacitatea ca acestea să se parcheze singure şi chiar să preia controlul în timpul circulaţiei în trafic.

Audi vrea să arate că maşinile autonome pot să îşi atingă limitele pe pistele de curse şi să convingă astfel autorităţile de reglementare că tehnologia este sigură în lumea reală.

"Dacă autorităţile vor permite introducerea funcţiilor pentru conducere autonomă, primele sisteme de conducere asistată ar putea intra pe piaţă în câţiva ani", a spus directorul pentru dezvoltare al Audi, Ulrich Hackenberg, în timpul unei prezentări a tehnologiei.

Miza echipării cu astfel de funcţii a vehiculelor este foarte mare, în condiţiile în care tehnologia pentru maşinile autonome ar putea deveni o piaţă de 87 de miliarde de dolari până în 2030, potrivit companiei de cercetări Lux Research din Boston.

Anul trecut, Mercedes-Benz a testat la rândul său un sedan clasa S autonom, pe o distanţă de 100 de kilometri, pe drumurile publice din Germania. Brandul, care a devansat anul trecut Audi, devenind al doilea mare furnizor de automobile de lux la nivel mondial, a introdus deja opţiunea Stop&Go Pilot la modele precum sedanul clasa C. Funcţia permite automobilului săşi adapteze viteza în funcţie de cea a vehiculului din faţa sa, inclusiv să se oprească complet.

Atât Mercedes, cât şi Audi au obţinut luna trecută aprobare pentru testarea vehiculelor autonome pe drumurile din California, pentru ca acestea să fie adaptate la autostrăzile cu opt benzi de circulaţie şi sistemul de semaforizare din intersecţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO