♦ Automobile Dacia a avut în 2025 cel mai bun an din istorie ca cifră de afaceri, cu un business de aproape 30 mld. lei şi un profit net de 629 mil. lei, ambele aduse de noul Bigster şi de preţurile mai mari ale modelelor cu mai multă tehnologie ♦ Doar că, în spatele rezultatelor financiare bune, raportul de gestiune scoate la iveală o serie de semnale industriale dificil de ignorat: investiţiile s-au prăbuşit cu peste 60%, proiectul istoric de extindere a capacităţii la 400.000 de unităţi anual a fost abandonat oficial printr-o notificare la Ministerul Finanţelor, Renault a încasat aproape integral profitul anului sub formă de dividende şi investeşte 400 mil. euro în Turcia, pentru Striker, iar Mioveni a pierdut aproape 1.000 de salariaţi într-un singur an.
Automobile Dacia a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 29,92 mld. lei (aproximativ 5,93 mld. euro la cursul mediu al anului), în creştere cu 7,6% faţă de 2024, şi cu un profit net de 629,2 mil. lei, cu 10,5% peste rezultatul anului precedent. Practic întreg profitul anului – respectiv 625,9 mil. lei – urmează să fie repartizat sub formă de dividende către acţionarul majoritar Renault SA, care controlează 99,4263% din capitalul constructorului de la Mioveni. Suma totală propusă spre repartizare în 2026 este de 672,3 mil. lei, iar restul reprezintă rezervă legală şi rezultate reportate.
Raportul de gestiune semnat de Katrin Anne Gertraude Adt, preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO al Dacia, la 16 aprilie 2026, confirmă oficial trei lucruri importante despre uzina de la Mioveni: investiţiile s-au prăbuşit cu aproape două treimi într-un singur an, proiectul de extindere a capacităţii de producţie a fost abandonat oficial, iar numărul angajaţilor a scăzut cu 955. Avansul cifrei de afaceri se obţine pe fondul scăderii volumelor. Vânzările totale de autovehicule au coborât la 297.049 unităţi, cu 12.156 unităţi mai puţin decât în 2024 (-3,9%), iar producţia totală de vehicule complete a ajuns la 297.381 unităţi (-3,8%). Producţia de şasiuri a scăzut şi mai mult, cu 17,8%, până la 336.685 unităţi.