• Leu / EUR4.8079
  • Leu / GBP5.7552
  • Leu / USD4.4355
Auto

Aviz iubitorilor de trotinete electrice: MAI a lansat un proiect ce prevede ca aceste vehicule electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, de către pesoane care au minimum 14 ani

Aviz iubitorilor de trotinete electrice: MAI a lansat un proiect ce prevede ca aceste vehicule electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, de către pesoane care au minimum 14 ani
19.01.2020, 18:37 834

Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, de către pesoane care au minimum 14 ani şi care poartă obligatoriu cască de protecţie dacă nu au împlinit 16 ani, arată un proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Pentru creşterea siguranţei rutiere, MAI propune reglementarea juridică a circulaţiei trotinetelor electrice. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă a Guvernului care va modifica şi completa Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Prin proiect se propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roţi, articulat cu o bară în partea din faţă folosită ca dispozitiv de direcţie, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric.

„Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis”, se menţionează în proiect.

Conform documentului citat, trotineta electrică oprită sau staţionată pe partea carosabilă trebuie aşezată lângă şi în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta.

Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, conform propunerii.

„Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani”, precizează MAI.

Nerespectarea normelor privind circulaţia trotinetelor electrice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă.

Textul proiectului de act normativ poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, la secţiunea Transparenţă decizională. Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa: dgj_transparenta@mai.gov.ro în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe site.

În procesul de elaborare al acestui proiect a fost consultată şi legislaţia altor ţări referitoare la trotinetele electrice. Circulaţia trotinetelor electrice nu este reglementată unitar la nivel european fiind permisă în ţări precum Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franţa şi Olanda, dar interzisă în alte state printre care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În România, în perioada 2016 – 2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice, soldate cu un deces, 37 răniţi grav şi 156 răniţi uşor.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8079
Diferență: 0,1145
Ieri: 4.8024
Azi: 4.4355
Diferență: -0,0901
Ieri: 4.4395
Azi: 5.7552
Diferență: 0,4731
Ieri: 5.7281
Azi: 4.5355
Diferență: 0,2165
Ieri: 4.5257