Auto

BMW 118i: Surplus de tehnologie

BMW 118i: Surplus de tehnologie

Autor: Bogdan Alecu

22.04.2012, 20:23 826

Cea de-a doua generaţie BMW Seria 1 a surprins publicul printr-un nou stil. Pe de altă parte, noul Seria 1 se pare că reuşeşte să le atragă atenţia celor care con­siderau vechiul Seria 1 prea co­pilăros şi, de ce nu, cam sub preten­ţiile unui client de BMW.

În cazul modelului de test, cu linie de echipare Sport, maşina afişează un dinamism discret, fiind suficientă cartea de vizită oferită de partea frontală, cu faruri mari şi grila bine cunoscută foarte clar evidenţiată.

Cei 170 CP se dovedesc suficienţi pentru cei care apreciază un stil dinamic, chiar sportiv. Lucru evident dacă alegi modul SPORT Plus al şasiului adaptiv M.

În oraş, fără a încerca să conduci economic, în modul ECO PRO, BMW 118i a consumat în jur de 8 litri/100 km, în condiţii de trafic intens, temperaturi scăzute şi un stil mai grăbit decât de obicei. Într-un parcurs mixt de câteva sute de kilometri, computerul de bord arătă puţin peste 7 litri/100 km, cam cu 1,5 litri/100 km mai mult decât în teorie. Adică EfficientDynamics nu e doar marketing.

Cine vrea mai mult confort este, de obicei, şi mai pretenţios, aşa încât o "incursiune" pe lista de opţionale poate ridica preţul lui BMW 118i chiar şi la 40.000 euro.

Alături de motorul de 1,6 litri de 170 CP, a doua surpriză a maşinii a fost re­pre­zentată de BMW Live, sistem care aduce practic internetul în maşină. Cum? Prin intermediul unui telefon co­nec­tat la internet amplasat în cotieră - în acest caz un iPhone 4 cu aplicaţia BMW Live instalată. Până acum accesul la o serie de funcţii internet extinse, BMW Online, au fost restricţionate la un număr limitat de ţări. Din luna sep­tem­brie 2011, odată cu debutul pe piaţă al noului BMW Seria 1, în premieră în România, utilizatorii au acces la o serie de opţiuni similare, care includ RSS feeds, informaţii meteo la locaţie şi ser­viciile Google Local Search, Google Pano­ramio şi Google Street View.

BMW 118i

  • Propulsie: benzină, L4, 1.598 cmc, tracţiune spate, transmisie manuală cu şase trepte, 170 CP la 4.800 rpm, 250 Nm la 1.500 rpm

  • Performanţe: 0-100 km/h 7,4 s, viteză maximă 225 km/h, consum mediu 5,8 l/100 km, emisii CO2 134 g/km.

  • Preţ: 28.024 euro cu TVA

  • Plus: design, tehnologie, consum

  • Minus: preţ de lansare ridicat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO