• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Auto

Business Magazin. Cum încearcă un estonian de 27 de ani, ajuns miliardar, să schimbe România şi modul cum se circulă în Bucureşti: Cu Bolt avem 10.000 de şoferi şi mai avem nevoie de încă 10.000

Autor: Ioana Matei

03.10.2021, 14:15 394

Scurt şi la obiect. Aşa răspunde Markus Villig la întrebări. La doar 27 de ani, pare că are totul pus la punct, nu îşi pierde timpul cu detalii nesemnificative, vorbind foarte mult despre viaţa sa personală sau fiind foarte generos cu detalii despre povestea incredibilă care l-a transformat în cel mai tânăr fondator de companie de miliarde a Europei.

„Ambiţia mea personală, de când îmi aduc aminte, a fost să construiesc una din cele mai mari companii din lume.”

„Am fost pasionat de tehnologie de când eram adolescent, dintr-un motiv simplu - am văzut că poţi astfel să ai un impact bun asupra lumii, ca individ; poţi schimba cu ajutorul tehnologiei viaţa a milioane de oameni şi asta a fost ceea ce m-a activat”, deschide Markus Villig discuţia despre motivaţia care pare să îl ţină mereu în priză şi care l-a adus la a doua sa vizită în România. Povestea sa a tot fost spusă în media internaţionale în ultimul an – pe măsură ce compania pe care a înfiinţat-o în Tallinn a devenit unul dintre cele mai importante staruri disruptive cu origini europene.

După aproximativ şase ani de la înfiinţarea Bolt (Taxify la origini), Villig a devenit cel mai tânăr fondator european al unei companii evaluate la miliarde de dolari. Mai exact – 4,75 de miliarde de dolari, valoarea la care se plasa cel mai recent compania, în urma unei finanţări de 600 de milioane de euro (713 milioane de dolari). Totuşi, Markus Villig nu consideră că ar fi atins încă succesul şi pare mai degrabă concentrat pe următoarele borne de atins: „Avem nevoie de multe miliarde de dolari pentru a dezvolta compania în continuare”.

Asta fiindcă a ştiut dintotdeauna că vrea să construiască un business gigant şi crede că mai are mulţi paşi de făcut în această direcţie: „Ambiţia mea personală, de când îmi aduc aminte, a fost să construiesc una din cele mai mari companii din lume. Desigur, am realizat că trebuie să începi de undeva şi am început de la un nivel mic, în care în business eram implicat doar eu, fratele meu mai mare, familia mea, care m-a ajutat mult, aşadar au fost nişte începuturi foarte modeste, nu am avut bani, cunoştinţe, experienţă”.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915