Auto

Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 2.900 lei

Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care...

Autor: Alexandru Nanu

29.03.2021, 09:08 749

Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot verifica şi modul în care şoferii îşi transportă animalele cu autovehiculul.

Aşa cum prevede legislaţia în vigoare, şoferii nu au voie să transporte pe locurile din faţă animale.

Conform Codului Rutier, constituţie contravenţie “transportul animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor”, aşa cum este prevăzut la articolul 102 din Codul Rutier.

Această contravenţie este încadrată în clasa a IV-a de sancţiuni.

În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.  

Clasele de sancţiuni sunt:

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a: 6 -8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: 9 - 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

Nerespectarea acestor prevederi le aduce şoferilor o amendă din clasa a IV-a de sancţiuni care prevede între nouă şi 20 de puncte de amendă. Această sancţiune va fi cuprinsă între 1.305 lei şi 2.900 de lei.

Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situat la 1.450 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO