Auto

Capitala se înnoieşte cu 100 de troleibuze, 230 de autobuze hibride şi electrice şi 100 de tramvaie

Capitala se înnoieşte cu 100 de troleibuze, 230 de...

Autor: Dora Vulcan, Mediafax

16.04.2019, 19:49 1323

Primăria Capitalei anunţă achiziţionarea, în curând, a 100 de troleibuze şi 130 de autobuze hibride în valoare totală de 488 de milioane de lei, din care 340 de lei vor fi obţinute din fonduri nerambursabile, precum şi achiziţia a 100 de tramvaie, în valoare de peste 845 milioane lei. 

De asemenea, vor mai fi achiziţionate 100 de autobuze electrice, în baza a patru proiecte pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene nerambursabile, anunţă Primăria Capitalei într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, în luna februarie a fost demarată procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, cu o valoare totală a achiziţiei de 214.488.800 lei fără TVA, pentru ca în data de 15 aprilie să se deschidă oferta de achiziţie, urmând ca documentaţia depusă să intre în analiza comisiei de evaluare, anunţă primăria Capitalei.

În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic, respectiv asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş., din Turcia, şi SILEO GmbH, din Germania. Finanţarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul Bucureşti având încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, în acest scop, un contract de finanţare care vizează achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibride.

Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public, pentru cele 100 de troleibuze şi 130 de autobuze hibride, se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administraţiei Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei.

O altă procedură, care vizează achiziţia a 100 de tramvaie moderne, se află de asemenea în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei. Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii – Astra Vagoane Călători şi Durmazlar Makine San Ve Tic A.S. Valoarea estimata a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achizitionarea a 100 de tramvaie si echipamente necesare imbunatatirii transportului public de calatori pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.

Achiziţia face obiectul a 8 proiecte pentru care s-a solicitat finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, dintre care doua contracte de finantare au fost deja semnate, iar în perioada imediat următoare vor fi semnate şi celelalte şase.

De asemenea, Primaria Capitalei a mai lansat două proceduri de achiziţie pentru atribuirea contractelor de furnizare pentru cele 130 de autobuze hibride şi 100 de autobuze electrice, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 7 mai 2019, respectiv 27 mai 2019.

Referitor la cele 100 de autobuze electrice, acestea fac obiectul a patru proiecte pentru care s-a solicitat, de asemenea, finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, mai anunţă Primăria Capitalei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO