Auto

Carvago.com, platformă online pentru vânzarea maşinilor second hand lansată în Cehia în 2020, intră pe piaţa din România, clienţii locali având acces la peste 700.000 de maşini verificate, cu garanţie de 12 luni

Carvago.com, platformă online pentru vânzarea...

Autor: Roxana Rosu

28.04.2022, 12:14 2566

Carvago.com, platformă online pentru vânzarea maşinilor second hand lansată în Cehia în 2020, intră pe piaţa din România, clienţii locali având acces la peste 700.000 de maşini de calitate verificată, din diferite ţări europene, a anunţat joi compania.

Maşinile de pe platformă au mai puţin de 10 ani şi sub 160.000 km la bord.

Înainte de vânzare, fiecare maşină este subiectul unei inspecţii tehnice realizate de CarAudit şi beneficiază de o garanţie de 12 luni, care poate fi extinsă până la 4 ani. Toate maşinile cumpărate pot fi returnate în termen de 14 zile, fără un motiv anume din partea cumpărătorului. După ce primesc raportul tehnic din partea CarAudit, clienţii pot rezolva asigurarea şi finanţarea în 30 de minute, chiar dacă vânzarea se face din altă ţară, apoi pot alege livrarea maşinii acasă. Datorită faptului că maşinile sunt cumpărate de Carvago înainte de a fi vândute clienţilor, asta certifică garanţia şi faptul că ele pot fi returnate în cazul unor probleme. 

„Carvago este un serviciu care simplifică enorm întregul proces de vânzare a maşinilor. Spre desoebire de vânzătorii de maşini second hand. Noi nu deţinem nicio maşină, deci nu forţăm clienţii să cumpere un model anume. Din contră, ne mândrim cu o transparenţă absolută. Analizăm aproximativ 5 milioane de anunţuri de maşini zilnic şi numai 10-15% dintre aceste anunţuri sunt listate pe platforma noastră. În plus, fiecare maşină face subiectul unei inspecţii tehnice de la CarAudit înainte de a fi vândută, ceea ce înseamnă că putem preveni vânzarea unei maşini de o calitate necorespunzătoare”, spune Jakub Šulta, CEO Carvago.com.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO