♦ Producţia industrială a scăzut în industria prelucrătoare cu 14,4% în martie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, a zecea lună la rând de scădere.
Producţia industrială, principalul indicator al evoluţiei industriei, a scăzut în România cu 13% în martie 2020 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Cea mai abruptă scădere a fost înregistrată de industria prelucrătoare (-14,4%), arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Andrei Rădulescu, economistul-şef al Băncii Transilvania, spune că industria va suferi în aprilie o cădere mai puternică şi va ajunge la un minim istoric, după care producţia industrială va înregistra creşteri.
„Ne aşteptăm ca industria României să intre într-un nou ciclu (după minimul istoric care va fi înregistrat în aprilie), într-o evoluţie susţinută de nivelul redus al costurilor reale de finanţare, redinamizarea comerţului intraeuropean şi internaţional, resimţirea măsurilor de relaxare implementate în ultimele luni (la nivel mondial, european şi intern), avantajele comparative şi competitive şi potenţialul ridicat de dezvoltare din România“, scrie Andrei Rădulescu într-o informare a instituţiei.
De asemenea, economiştii Erste, banca austriacă de care aparţine BCR, scriu într-o notă a instituţiei că luna mai sau iunie va însemna pentru industrie o revenire, după ce în aprilie căderea va fi mai abruptă decât în martie.
„Este probabil ca cifrele din aprilie să arate o scădere mai mare decât cea din luna martie din cauza opririi prelungite a producţiei locale, însă mai sau iunie pot aduce un început de recuperare. Multe ţări din Uniunea Europeană au anunţat relaxarea restricţiilor de circulaţie în ultimele săptămâni“, scriu într-un raport economiştii Erste.
Pe ramuri, industria prelucrătoare a scăzut cu 14,4%, industria extractivă cu 7,5% şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 3,7%, în luna martie 2020, prin comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut.
Cel mai mare declin a fost înregistrat în sectorul de prelucrare a pieilor (-42,5%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-36,2%), industria mobilei (-32,8%).
Industria auto s-a contractat în martie 2020 faţă de aceeaşi lună a anului trecut cu 31,4%.
„Din perspectiva analizei pe marile grupe industriale se evidenţiază diminuarea componentei bunuri de capital cu 20,6% an/an, care exprimă declinul sever al investiţiilor în industrie în luna martie, pe fondul restricţiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare şi incertitudinilor cu privire la procesul de relansare economică post-pandemie. De asemenea, componentele bunuri intermediare, bunuri de uz curent şi bunuri de folosinţă îndelungată au scăzut cu ritmuri an/an de 10,4%, 10,6%, respectiv 11,8% în martie“, mai scriu economiştii BT.