Circulaţia feroviară a fost reluată pe ambele fire în noaptea de sâmbătă spre duminică după deraierea unui vagon dintr-un tren de marfă în staţia Valu lui Traian.
CFR SA a anunţat că circulaţia feroviară a fost reluată pe firul I al secţiunii Valu lui Traian – Palas, la ora 2.22, iar traficul se desfăşoară acum normal pe ambele sensuri.
Incidentul a avut loc pe sâmbătă, în jurul orei 15.30, când al 22-lea vagon al unui tren de marfă a deraiat la ieşirea din staţia Valu lui Traian, pe ruta Bucureşti – Constanţa.
Trenul transporta cereale în 38 de vagoane şi circula pe ruta Vadu Lat – Constanţa Feryboat şi aparţine unui operator privat.
După deraiere, circulaţia feroviară din zona menţiontă a fost redirecţionată pe firul II.
Potrivit informaţiilor, o comisie AGIFER investighează cauzele accidentului.