Auto

Circulaţie feroviară blocată în Timiş, după ce un tren a lovit o maşină

Circulaţie feroviară blocată în Timiş, după ce un...

Autor: Laura Buciu

13.02.2021, 20:23 39

Circulaţia feroviară este blocată, sâmbătă, în zona staţiei Dudeştii Noi, judeţul Timiş, după ce un tren a lovit o maşină. Două persoane, între care un copil, au fost rănite.

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe secţia de cale ferată 218, în zona staţiei CF Dudeştii Noi, judeţul Timiş, trenul Regio 16188, care se deplasa pe relaţia Sânnicolau Mare – Timişoara, a surprins şi accidentat, la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, o maşină în care se aflau trei persoane.

În urma impactului, două persoane, respectiv un adult şi un copil, au suferit leziuni uşoare.

Potrivit ISU Argeş, în automotor se aflau 15 persoane care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Circulaţia feroviară este oprită la ora transmiterii ştirii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO