Auto

CJ Arad a accesat fonduri europene de 13,9 mil. euro pentru modernizarea drumurilor transfrontaliere

CJ Arad a accesat fonduri europene de 13,9 mil. euro...

Autor: Laurentiu Cotu

11.07.2019, 17:17 127

Consiliul Judeţean Arad a câştigat prin programul Interreg România-Ungaria 2014-2020 fonduri europene de aproximativ 13,9 mil. euro pentru modernizarea drumurilor transfrontaliere (peste 12 km de drum nou construit şi aproximativ 20 km drum modernizat). În cadrul acestui proiect oraşul Curtici va avea o şosea de centură nord-sud (7,3 km), iar oraşul Chişineu-Criş va avea un prim tronson de centură, care va lega Nădabul de Socodor. Astfel, distanţa dintre municipiul Arad şi punctul de trecere a frontierei Vărşand se va scurta cu 10 km.

’’Investiţia se încadrează în strategia Consiliului Judeţean Arad de a realiza o reţea de drumuri în zona de graniţă prin care să fie potenţat rolul de poluri de dezvoltare locală al oraşelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chişineu-Criş, să se degreveze punctul de frontieră Nădlac prin redistribuirea traficului transfrontalier către puncte de frontieră alternative şi prin care să se asigure legătura dintre DN 79 şi punctul de frontieră Vărşand cu ocolirea oraşului Chişineu-Criş’’, se arată într-un comunicat de presă al CJ Arad.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO