Auto

CNADNR speră să semneze contractul de concesiune pentru autostrada Comarnic-Braşov până la sfârşitul lui octombrie

CNADNR speră să semneze contractul de concesiune pentru...

Autor: Andrei Cîrchelan

30.09.2013, 12:50 2733

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a declarat în cadrul conferinţei ZF Business Construct că autostrada Comarnic-Braşov ar putea avea contractul de concesiune semnat până la sfârşitul lunii octombrie, ulterior fiind întocmit un nou studiu de fezabilitate.

“În 15 octombrie aşteptăm ofertele, după care avem o perioadă de evaluare la 10-15 zile. Spre finalul lui octombrie sperăm să avem un câştigător”, a spus Neaga în cadrul evenimentului.

Potrivit acestuia, au existat două categorii de probleme în etapa de dialog competitiv pentru construcţia autostrăzii.

“Prima categorie a fost rezultatul unei vechimi a studiului de fezabilitate, care fusese realizat în 2002. Între timp codiţiile s-au modificat în zona respectivă. Toţi cei patru participanţi au considerat necesar un alt studiu. Nu am avut timp şi vom realiza un studiu după depunerea ofertelor”, a spus oficialul.

Altă problemă a fost legată de faptul că respectivul studiu de fezabilitate prevedea o viteză de 80 km/h pe autostradă, ceea ce a necesitat căutarea unor soluţii tehnice pentru viteze mai mari.

Pe de altă parte, “în anii respectivi, 2002, Sinaia şi Buşteni nu erau atât de dezvoltate, iar studiul de fezabilitate ar fi dus autostrada exact prin centrul Buşteniului. S-au propus trei tuneluri, unul care să ocolească Sinaia, unul Buşteniul, unul Predeal. Fiecare tunel va avea cam 2-3 km lungime pe tub. În 2016 ar trebui să fie în trafic”, a adăugat Neaga.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO