Auto

Coloană de camioane la vama Nădlac II. Şoferii aşteaptă 90 de minute pentru a ieşi din ţară

Coloană de camioane la vama Nădlac II. Şoferii...

Autor: Adriana Mit, Mediafax

21.02.2018, 13:00 124

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că timpii de aşteptare au crescut la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II la 90 de minute, la ieşirea de marfare.

Astfel, o coloană de camioane care se întinde pe aproximativ cinci kilometri s-a format la ieşirea din ţară.

“Timpii de aşteptare au crescut, astăzi, (n.r. miercuri) la 90 de minute la Nădlac II, nu este un timp foarte mare de aşteptare. Au fost deschise patru artere pe ieşirea din ţară, pentru camioane, astfel că se lucrează la capacitate maximă la automarfare, la Nădlac II autostradă. Au crescut timpii de aşteptare pentru că s-a prezentat un număr mai mare de automarfare la controlul de frontieră”, a afirmat Mihaela Leş.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad le recomandă şoferilor de camioane care doresc să treacă graniţa în Ungaria să se îndrepte şi spre alte puncte de trecere a frontierei.

“De exemplu, la punctul de trecere a frontierei Vărşand timpii de aşteptare sunt de doar zece minute. De asemenea, Poliţia de Frontieră le recomandă tuturor participanţilor la trafic, în special şoferilor de automarfare care se îndreaptă spre ieşirea din ţară, să verifice aplicaţia de trafic online”, a precizat Mihaela Leş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO