Auto

Coloane de camioane lungi de peste 20 de kilometri: Se aşteaptă până la 14 ore pentru a trece graniţa în Ungaria

Coloane de camioane lungi de peste 20 de kilometri: Se...

Autor: Adriana Mit, Mediafax

03.04.2018, 13:20 181

Potrivit aplicaţiei online dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, care monitorizează traficul la graniţă, timpii de aşteptare la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, din judeţul Arad, au crescut la 420 de minute, pe sensul de ieşire din ţară pentru camioane.

De asemenea, timpii de aşteptare la vama Vărşand, tot din judeţul Arad, au crescut de la 500 de minute la 800 de minute, marţi la prânz. Şoferii de camioane au postat pe reţelele de socializare fotografii şi filmuleţe cu coloanele formate şi spun că acestea au o lungime de peste 20 de kilometri.

Totodată, la Nădlac I, timpii de aşteptare sunt de 60 de minute, la vama Borş, din judeţul Oradea, timpii de aşteptare au crescut la 330 de minute, iar la vama Petea, din judeţul Satu Mare, se aşteaptă 240 de minute.

Coloanele de camioane s-au format, marţi, pe sensul de ieşire din ţară, ca urmare a faptului că în perioada Paştelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei. Traficul a fost reluat începând de luni seara, de la ora 23.00.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Română, în primele zece ore de la ridicarea restricţiilor, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.000 de automarfare, din care aproximativ 3.100 pe sensul de ieşire din ţară.

“Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de poliţiştii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion. Poliţiştii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile ungare, sens în care se ţine permanent legătura cu acestea în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor). A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nadlac II sunt deschise şase fluxuri de control, la P.T.F. Bors trei, iar la P.T.F. Nadlac şi Vărşand câte două fluxuri”, arată Poliţia de Frontieră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO