Auto

Coloane de maşini pe DN1, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei

Coloane de maşini pe DN1, în zona staţiunilor montane...

Autor: Radu Tutulan

15.04.2017, 13:57 107

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe DN1 începe să se formeze coloană pe raza localităţii Buşteni, lucratori serviciului rutier Prahova acţionând pentru fluidizare.

În perioada sărbătorilor, vor fi la datorie la nivel naţional peste 50.000 de angajaţi ai MAI, media zilnică fiind de peste 25.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, care vor acorda o atenţie sporită zonelor aglomerate, staţiunilor turistice şi lăcaşuri, anunţă MAI.

"În perioada sărbătorilor, la nivel naţional, vor fi la datorie peste 50.000 de angajaţi ai MAI, media zilnică fiind de peste 25.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, care vor acorda o atenţie sporită zonelor aglomerate, staţiunilor turistice şi celor peste 18.000 de lăcaşuri de cult unde se preconizează un aflux de persoane. În aceste zile, în întreaga ţară sunt programate aproximativ 900 de manifestări
religioase de amploare şi evenimente cultural-artistice şi sportive la care se aşteaptă peste 1,2 milioane de persoane. Echipajele de ordine publică ale Poliţiei vor fi suplimentate cu 22 % faţă de dispozitivele curente, astfel încât să asigure protecţia cetăţenilor, precum şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar şef de poliţie Monica Dajbog.

Totodată, pe drumurile din întreaga ţară, vor fi mobilizaţi în fiecare zi, în medie, 1.466 de poliţişti rutieri care au ca principale misiuni prevenirea accidentelor grave de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului. Poliţiştii vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar. Poliţiştii rutieri vor beneficia de sprijin aerian din partea unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie care va monitoriza traficul de pe
DN1, DN2 şi DN6, cu posibilitatea reconfigurării traseelor în funcţie de situaţia de la sol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO