Afacerea românească şi-a asigurat creşterea traficului prin introducerea a peste 30 de rute noi, dar şi prin mărirea frecvenţei de zbor pe rutele existente.
Blue Air, cea mai mare companie aeriană cu capital privat românesc, a turat motoarele şi a bifat o creştere a traficului de pasageri cu 46% în primele trei trimestre din acest an comparativ cu perioada similară a anului trecut.
„În primele nouă luni ale acestui an am transportat 3,88 milioane de pasageri, faţă de 2,6 milioane de pasageri în perioada similară a anului trecut”, au transmis către ZF oficialii companiei aeriene Blue Air.