Auto

Cozi de maşini la frontiera cu Ungaria. Se aşteaptă şi o oră şi jumătate

Cozi de maşini la frontiera cu Ungaria. Se aşteaptă...

Autor: Andreea Tobias

07.09.2024, 11:56 32

Cozi de maşini s-au format în mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, la ieşirea din România. Cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei este Petea, cu 90 de minute aşteptare.

Potrivit trafic online, aplicaţia Poliţiei de Frontieră, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei este Petea, unde se alteaptă 90 de minute la ieşirea din ţară.

Sâmbătă, la orele prânzului, la Nădlac, timpii de aşteptare ajungeau la 70 de minute.

Sâmbătă, poliţiştii de frontieră din întreaga ţară au făcut formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 320.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 97.800 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar şi prin cele aeriene şi maritime (sosiri din state non Schengen) au fost făcute formalităţile de intrare în ţară pentru 152.178 persoane. Totodată, au intrat în ţară 46.362 mijloace de transport.