Auto

Dealer Dacia: Amânarea sau suspendarea Rabla aduce costuri suplimentare cu stocurile şi ne reduce veniturile

Dealer Dacia: Amânarea sau suspendarea Rabla aduce...

Autor: Bogdan Alecu

18.06.2025, 19:23 7272

Suspendarea programului Rabla pune presiune financiară puternică pe dealerii auto – după aproape jumătate de an cu vânzări pe minus, acum anunţul AFM pune sub semnul întrebării existenţa întregului program. 

„Efectul va fi diferit pentru mărcile de volum vs cele premium, electrice versus termice, stocuri acumulate, sau producţie. Ca efect negativ principal vorbim de lipsa veniturilor din cauza aşteptărilor prelungite, costul cu finanţarea stocurilor şi erodarea marjei pentru a forţa vânzarea fără un program Rabla”, a explicat Dan Grigore, directorul Auto Cobălcescu, cel mai mare dealer din Capitală, care comercializează mărcile Dacia, Renault, Nissan şi BMW. 

Suspendarea demarării programului Rabla atrage astfel costuri suplimentare pentru dealeri şi producători, dar mai ales pune sub semnul întrebării încrederea pe care o mai poate avea industria auto în Executiv. Pentru a livra prin Rabla, dealerii şi importatorii au investit în stocuri, care stau blocate de luni bune. 

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat astăzi suspendarea lansării tuturor programelor de finanţare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru mâine, 19.06.2025, la ora 10:00. Decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou Guvern, care are ca scop asigurarea echilibrului şi a stabilităţii atât la nivel guvernamental, cât şi în gestionarea alocărilor bugetare.

„Negocierile din ultimele zile în ceea ce priveşte constituirea unui nou Guvern au scopul de a aduce echilibru şi stabilitate, tocmai de aceea este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcţie de nevoile actuale ale populaţiei. AFM îşi va păstra poziţia şi va promova finanţarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calităţii vieţii oamenilor. Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare şi înţelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca priorităţile guvernului să poată fi onorate.” - a declarat Florin Bănică, preşedintele AFM.

APIA reacţionează ferm la anunţul de astăzi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) privind suspendarea tuturor programelor de finanţare, inclusiv Programul Rabla Auto 2025, cu doar o zi înainte de deschiderea ultimei sesiuni, cea dedicată persoanelor fizice şi punctează consecinţele grave ale deciziei. 

„Suspendarea finanţării prin programul Rabla Auto 2025 loveşte direct în pilonii industriei auto – de la lanţurile de producţie şi import până la reţeaua de distribuţie. Este inacceptabil ca politicile de mediu şi de dezvoltare economică să devină instrumente de negociere politică, generând consecinţe grave atât la nivelul companiilor, dar în special al beneficiarilor persoane fizice, cea mai vulnerabilă categorie vizată de retragerea ecotichetelor. APIA solicită reluarea urgentă a finanţărilor, printr-un parteneriat real între autorităţi şi consumatori”, declară Dan Vardie, preşedinte APIA.

Suspendarea Programului Rabla Auto 2025 survine după cea mai lungă întârziere din istoria iniţiativei şi după o lansare etapizată care a creat deja confuzie şi neîncredere în rândul solicitanţilor. Efectele negative ale acestei amânări de peste 5 luni a programului se văd deja în piaţă: înmatriculările de autoturisme au scăzut cu -32,4 % în mai 2025, faţă de aceeaşi lună din 2024, generând un recul de 12 % pe întreg anul, iar vehiculele electrice au înregistrat un declin de -41,2 % în primele cinci luni din 2025, faţă de perioada similară a anului trecut, situând România pe ultimul loc în UE la acest capitol.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels