Auto

Dieselul "câştigă" teren pe final de an dar maşinile "verzi" sunt tot mai atractive

Dieselul "câştigă" teren pe final de an dar maşinile...

Autor: Bogdan Alecu

28.12.2018, 00:00 1689

Motoarele diesel au urcat în topul preferinţelor clienţilor de pe piaţa auto locală în luna noiembrie, la o pondere de 31,7%, faţă de 28,4% în octombrie, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Pe de altă parte, autoturismele echipate cu motoare pe benzină continuă să fie majoritare, însă, pe ansamblul celor 11 luni din 2018, ajung la o pondere de 61,9% din total, cu 10,4 puncte procentuale mai mult comparativ cu ponderea pe care o aveau după aceeaşi perioadă din 2017 – de 51,5%. Dintre primele cele mai vândute 10 mărci / modele, 6 mărci şi respectiv 8 modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină egală sau peste această medie (61,9%).

Pe de altă parte, autoturismele “verzi“ (electrice şi hibride) continuă tendinţa începută în urma cu 2 ani, prezentând un interes tot mai ridicat, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, aceasta şi datorită stimulentelor acordate prin Programele “Rabla” (hibride) şi “Rabla Plus” (electrice şi hibride plug-in). Ca urmare, după primele 11 luni din 2018, această categorie de autoturisme are o pondere de 2,8% din total, superioară celei de anul trecut (doar 2,0%). Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici (în raport cu celelalte două categorii de combustibili), creşterea înregistrată în acest an pe segmentul celor electrice (integral electrice şi cele plug-in) este una semnificativă , de 124,1% (847 unităţi în 2018 faţă de doar 378 unităţi în 2017 adică, de cca. 2,2 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, care au şi un volum mai mare (3.169 unităţi în 2018, faţă de 1.980 unităţi în 2017), se înregistrează o creştere de Ă60,1%.

"Suţinerea de care se bucură pe plan local autovehiculele electrice (integral şi plug-in), face ca România să înregistreze în acest an cea mai mare creştere procentuală din UE la aceasta categorie de autovehicule cu emisii zero sau reduse", au spus oficialii APIA.

Vânzările de autovehicule au urcat în noiembrie la un total de 18.240 unităţi, fiind cea mai bună lună noiembrie din ultimii 10 ani, cu 23,3% mai mult decât în luna similară a anului anterior, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Ca urmare, după 11 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge la 171.345 unităţi, cu 20,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind şi cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 11 luni în ultimii 10 ani - în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau în aceasta perioadă doar 138.104 unităţi. La acea vreme vânzările scadeau cu peste 50% iar dealerii vindeau chiar şi în pierdere maşinile aflate pe stoc pentru a-şi putea susţine businessul.

In continuare, în România, achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 60% din totalul achiziţiilor de autoturisme înregistrate în primele 11 luni ale acestui an. Este, însă, de remarcat faptul că numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste prime 11 luni din 2018 (58.107 unităţi), este cu 41,1% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut - 41.184 unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO