• Leu / EUR4.9090
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7494
Auto

Efectele pandemiei de coronavirus se resimt şi în prezent: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti introduce şomajul tehnic. Traficul aerian din T1/2021 a scăzut cu 75% faţă de T1/2020

Efectele pandemiei de coronavirus se resimt şi în prezent: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti introduce şomajul tehnic. Traficul aerian din T1/2021 a scăzut cu 75% faţă de T1/2020

Autor: Mediafax

28.04.2021, 16:52 164

Consiliul de Administraţie al CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a mandatat conducerea executivă să demareze procedurile legale de implementare a şomajului tehnic la nivelul companiei.

Potrivit unui comunicat al CNAB, măsurile restrictive impuse atât de autorităţile române, cât şi de cele din majoritatea ţărilor lumii au dus la scăderea drastică a traficului aerian de pasageri din 2020 cu 70% faţă de 2019, şi cu 75% în primul trimestru din 2021 faţă de primul trimestru din 2020.

„În aceste condiţii, Conducerea companiei a luat o serie de măsuri de optimizare a costurilor, dintre care enumerăm reducerea cheltuielilor cu personalul prin nebugetarea unei sume de 35.12 milioane lei, renegocierea contractelor cu terţii (2.1 milioane euro), reducerea cheltuielilor cu parcul auto etc. Aceste măsuri însă s-au dovedit a fi insuficiente pentru echilibrarea situaţiei financiare, cheltuielile fixe ale unui aeroport de talia celui din Otopeni, care a trebuit menţinut deschis permanent, fiind ridicate”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, revenirea traficului de pasageri este mai lentă decât se aştepta, „ceea ce a condus la agravarea situaţiei financiare a CNAB, la finalul primului trimestru înregistrându-se un deficit al veniturilor prognozate de aproximativ 21 milioane lei”.

Conducerea companiei precizează că a demarat negocieri cu reprezentanţii salariaţilor pentru a se stabili varianta optimă de acţiune până la redresarea traficului aerian şi, implicit, a veniturilor companiei, fiind propuse două scenarii de reducere a cheltuielilor de personal.

Un prim scenariu prevedea mai multe variante de reducere a programului (Kurz Arbeit) sau şomaj tehnic, iar cel de-al doilea scenariu prevedea, pe lângă reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, încheierea unui acord cu organizaţiile sindicale pentru neplata unor drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi în Contractele Individuale de Muncă, limitat la exerciţiul bugetar al anului 2021. În cel de-al doilea scenariu, conducerea companiei se angaja să nu ia măsuri suplimentare care să afecteze personalul, respectiv şomaj tehnic sau restructurări.

„Întrucât, până la data de 27 aprilie a.c., nu s-a ajuns la un acord cu sindicatele din Companie, privind aplicarea celui de al doilea scenariu, Consiliul de Administraţie a mandatat conducerea executivă să demareze procedurile legale de implementare a şomajului tehnic la nivelul CNAB”, au mai transmis reprezentanţii CNAB.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9090
Diferență: -0,0855
Ieri: 4.9132
Azi: 4.7494
Diferență: -1,1098
Ieri: 4.8027
Azi: 5.8036
Diferență: -0,0809
Ieri: 5.8083
Azi: 5.0470
Diferență: -0,2096
Ieri: 5.0576