Auto

Efectul crizei de forţă de muncă din Ungaria: angajaţii de la fabrica Audi ameninţă cu greve pentru salarii mai mari

Audi construieşte la fabrica Gyor din Ungaria sedanuri com­pacte A3 şi maşini sport TT

Audi construieşte la fabrica Gyor din Ungaria sedanuri com­pacte A3 şi maşini sport TT

Autor: Bogdan Cojocaru

24.01.2017, 21:20 3254
Angajaţii uzinei Audi din Ungaria au ameninţat în ultimul an de mai multe ori cu oprirea pro­ducţiei în speranţa că vor primi sa­larii mai mari. Acum şi-au consti­tuit, din nou, un comitet de grevă.
 
Pentru Ungaria, investitorii străini precum producătorul auto german Audi reprezintă, prin exporturile lor, un motor puternic de creştere economică. Însă Un­garia, ca de altfel cele mai multe dintre statele Europei de Est, se confruntă cu o penurie de forţă de lucru calificată, iar rezultatul este creşterea aşteptărilor privind salariile, scrie Reuters. 
 
Sectorul auto contribuie cu peste un sfert la producţia in­dustrială totală a Ungariei.
 
Uniunea sindicală AHFSZ a anunţat printr-un comunicat că ultimele oferte de salarii ale managerilor sunt „inacceptabile“ în condiţiile în care aceştia propun doar creşteri gra­duale şi retrag un program de bonusuri vehiculat anterior. Co­mitetul de grevă şi-a propus continuarea discuţiilor cu ma­nagementul Audi.
 
Acţiunea sindicaliştilor de la Audi urmează unui acord obţinut în decembrie de sindicatele de la uzina constructorul auto rival Daimler prin care salariile sunt majorate cu 10% în fiecare din următorii doi ani.
 
Premierul Viktor Orban a convenit cu angajatorii creşterea salariului minim pe economie cu 15% anul acesta şi cu încă 8% în 2018, an electoral. De asemenea, vor fi reduse impozitele plătite pe salarii. 
 
Salariile brute din Ungaria au crescut cu 6,2% în perioada ia­nuarie-noiembrie, în ritm anualizat.
 
În martie, AHFSZ cerea creşterea retroactivă, începând cu ianuarie, a salariilor cu 20.000 de forinţi (64 de euro), plus bonusuri de 100.000 de forinţi şi alte beneficii mai mari.
 
Audi construieşte la fabrica Gyor din Ungaria sedanuri com­pacte A3 şi maşini sport TT, potrivit Automotive News Europe.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO