• Leu / EUR4.7600
  • Leu / GBP5.5029
  • Leu / USD4.2821
Auto

Entuziasmul Europei pentru trotinetele electrice se dezumflă

Entuziasmul Europei pentru trotinetele electrice se dezumflă

Autor: Catalina Apostoiu

31 iul 2019 3439

Pentru companiile de trotinete electrice vremurile bune sunt pe cale să apună, scrie Politico.

Într-o zi însorită din iunie 2018, primele trotinete electrice dockless (care pot fi lăsate după utilizare aproape oriunde) apăreau pe străzile din Paris. Acestea aparţineau companiei americane Lime, care se pregătea să-şi lanseze serviciile la nivelul întregii Europe.

Acum, există 19 companii care închiriază astfel de tro­ti­nete în Europa. Însă, deşi au fost iniţial luate prin sur­prindere, autorităţile au devenit acum conştiente de pro­bleme, iar un viitor set de măsuri inevitabil reorientează fo­cusul modelelor de business ale platformelor de trotinete.

Opoziţia faţă de acestea este alimentată de trotuarele supraaglomerate, temerile legate de siguranţă şi modelele nesigure de angajare, dar şi de dovezile că trotinetele electrice nu sunt foarte prietenoase cu mediul până la urmă.

Companiile din domeniu trebuie acum să-şi mulţumească nu numai clienţii, ci şi autorităţile. Acestea caută acum căi de a limita numărul acestora.

Bruxelles-ul are şase operatori, cu un număr de vehicule estimat la 7.000.

În Paris, primarul Anne Hidalgo a criticat multiplicarea haotică a trotinetelor în mai, când a anunţat noi restricţii şi a cerut operatorilor să îngheţe sau chiar să reducă numărul acestora în capitală. La scurt timp după anunţul acesteia, cinci operatori au părăsit Parisul, iar flota a scăzut de la 20.000 la 15.000 de trotinete.

Un nou cadru ce conferă oraşelor puterea de a re­gle­menta platformele de trotinete este aşteptat să intre în vi­goare în toamnă dacă reforma mobiltăţii din Franţa va fi adop­tată la timp. Hidalgo intenţionează să limiteze numărul operatorilor din Paris la doi sau trei.

Germania a decis în mai să permită utilizarea trotinetelor electrice cu o viteză maximă de 20 km pe oră pe drumuri şi benzi pentru biciclete. Criticii se tem însă că aceasta va duce la supraaglomerarea drumurilor şi benzilor pentru biciclete, citând de asemenea riscurile pentru mediu şi sănătate, potrivit Deutsche Welle.

Marea Britanie este acum singura ţară europeană importantă care nu a aprobat utilizarea trotinetelor electrice.

În condiţiile în care autorităţi locale de pe tot cuprinsul Europei anunţă restricţii, companiile caută să mulţumească autorităţile fără să-şi afecteze modelul de business, scrie Politico.

Retorica din prezent cu privire la aceste companii aduce aminte de ce s-a întâmplat cu Uber în Europa.

Dezbaterile actuale ar putea distrage atenţia de la problemele mai mari care există atunci când vine vorba de ecologizarea transportului. „Orice persoană care poate fi convinsă să devină mai activă contează“.

 
 
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7600
Diferență: 0,1052
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2821
Diferență: 0,2388
Ieri: 4.2726
Azi: 5.5029
Diferență: -0,4505
Ieri: 5.5266
Azi: 4.3275
Diferență: 0,6349
Ieri: 4.3205