Auto

Ford îşi înjumătăţeşte producţia de maşini

Ford îşi înjumătăţeşte producţia de maşini

Autor: Bogdan Alecu

23.11.2012, 00:07 3281

Producţia uzinei Ford de la Craiova se va reduce începând cu luna aceasta de la peste 500 de maşini pe zi la aproximativ 250, în condiţiile în care constructorul renunţă la unu din cele două schimburi.

"Ford îşi reechilibrează operaţiunile de producţie din Craiova pentru a răspunde actualelor condiţii de piaţă din Europa. În urma lansării producţiei noului B-Max la uzina de la Craiova, Ford trece la un program de lucru într-un singur schimb în cadrul secţiei de asamblare", au spus oficialii Ford România.

Aceştia au subliniat că "secţia de de producţie motoare de la Craiova va trece la un program de lucru în două schimburi, de la un singur schimb în prezent. Acest program de lucru va susţine cererea pentru motorul EcoBoost de 1,0 litri şi viitoarea lansare a noului motor de 1,5 litri", astfel încât nu vor exista disponibilizări de salariaţi. În total, cel mai probabil constructorul american va produce în România în acest an sub 30.000 de maşini, adică jumătate faţă de esti­mările iniţiale din vara acestui an.

Pe de altă parte, pe fondul reducerii producţiei furnizorii Ford deja au început să reducă personalul. Spre exemplu, compania americană Magna Exteriors&Interiors care produce la Craiova elemente de caroserie pentru B-Max a disponibilizat 17 salariaţi din cei 117 angajaţi la nici o lună de când compania americană a inaugurat printr-un eveniment demararea producţiei pe platforma industrială a Ford din Craiova.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO