Singura „bijuterie“ pe care Renault ar putea-o găsi la Fiat se numeşte Jeep.
Grupul Fiat i-a făcut Renault o ofertă de fuziune, iar grupul francez a acceptat să analizeze propunerea. Numeroase voci critică însă o fuziune cu risc ridicat, în special pentru grupul francez care şi-ar putea pierde în toată această afacere partenerul Nissan, scrie La Tribune.
O eventuală fuziune ar reprezenta un veritabil seism în peisajul auto mondial. Noua entitate ar include nu mai puţin de 15 mărci la nivel mondial. Pentru FCA, această fuziune ar reprezenta realizarea visului fostului CEO Sergio Marchionne. Pentru Renault ar fi o oportunitate de a-şi creşte semnificativ dimensiunile, dar şi de a câştiga acces la piaţa americană. Mizele unei astfel de fuziuni ar fi însă uriaşe, ca şi riscurile. Mai întâi, o eventuală tranzacţie ar trebui să treacă peste consideraţiuni politice majore. În Franţa, statul ar trebui să accepte să nu mai fie acţionar majoritar al Renault, în timp ce în Italia guvernul ar putea vedea cu ochi buni proiectul pentru că familia Agnelli ar putea deveni primul acţionar al noii entităţi, dar acesta s-ar opune cu toată forţa dacă ar veni vorba de restructurări. Guvernul italian nu a exclus de altfel posibilitatea de a intra în capitalul noii entităţi.
Pentru că grupul Fiat întâmpină mari probleme industriale şi suferă de o incredibilă pană de strategii. Într-un context de încetinire economică, grupul este foarte prost poziţionat. Singura „bijuterie“ pe care Renault ar putea-o găsi la Fiat se numeşte Jeep. Pentru a relansa celelalte mărci ar fi necesare miliarde de euro, bani pe care FCA nu-i are. FCA este cunoscut ca fiind copilul bolnav al industriei auto mondiale, iar unii constructori se delectau chiar cu ideea de a-şi împărţi bucăţi din acesta în caz de dezmembrare.
Pentru Renault, fuziunea cu FCA ar putea să nu răspundă decât uneia şi aceleiaşi logici, cea care a predominat în era Ghosn: efectul de talie. Grupul francez este obsedat de sinergii. În realitate, această strategie relevă incapacitatea grupului de a-şi baza rentabilitatea pe alte leviere cum ar fi pricing power-ul. Sinergiile industriale sunt astfel singura soluţie prin care grupul poate genera profituri. Această strategie nu este însă cea mai eficace.
Cât despre Nissan, acesta ar fi marele ìuitatî în această afacere. Iar pentru unii, în cazul unei fuziuni cu Fiat, Alianţa ar fi chiar ameninţată. Pentru Bernard Jullien, specialist în sectorul auto, Renault îşi asumă riscul de a ìse dispersa de dragul unui proiect care ar dura cel puţin 10 ani, fără a fi sigur de rezultat, în timp ce prioritatea ar trebui să fie apropierea de Nissanî. Există astfel riscul unei rupturi a Alianţei cu Nissan care funcşionează cât de cât.
Această ruptură strategică a fost decisă de Jean-Dominique Senard care a pus pe picioare un astfel de proiect la mai puţin de trei luni după ce a sosit în cadrul Renault. O decizie ìprecipitatăî, comentează un analist din sector care critică alegerea FCA.
Critici au apărut deja şi cu privire la condiţiile tranzacţiei, în special cu privire la aspectul 50/50. Deşi este mai bine valorizată pe bursă decât Renault, FCA se confruntă totuşi cu probleme structurale foarte importante, în timp ce Renault rămâne o companie rentabilă, restructurată, cu o strategie de gamă mult mai avansată.
Renault ar fi nevoit să vină cu răspunsuri tehnologice pentru FCA, fiind lider în Europa pe segmentul maşinilor electrice şi bine poziţionat la nivel mondial, iar eforturile sale de productivitate şi rentabilitate ar fi diluate într-o structură care ar trebui fără îndoială schimbată. Investiţiile ar urma să fie de asemenea uriaşe.
Cu alte cuvinte, compania italiană ar urma să profite de pe urma unui grup solid, în timp ce grupul francez se va confrunta cu probleme structurale ce nu-i aparţin.
