Auto

Grupul Volkswagen a prezentat "revoluţia" electrică la Frankfurt cu câteva ore înaintea deschiderii Salonului Auto cu două maşini electrice cu autonomie de peste 500 km. Galerie FOTO

FOTO

FOTO

Autor: Bogdan Alecu

15.09.2015, 09:18 6206

La mai puţin de 12 ore de la deschiderea oficială a Salonului Auto de la Frankfurt, cel mai important eveniment al industriei auto mondiale din acest an, Grupul Volkswagen, în frunte cu Martin Winterkorn, preşedintele consiliului de administraţie, a prezentat principalele noutăţi ale concernului german. In premieră executivul german a vorbit despre interconectarea maşinilor cu infrastructura, viitoarele maşini autonome ale companiei care se vor putea parca singure şi tot singure îşi vor căuta loc de parcare pentru încărcarea acumulatorului prin inducşie (parcând deasupra încărcătorului wireless).

"Industria auto de schimbă în permanenţă şi ce uimea ieri, nu mai uimeşte astăzi. Clienţii nu mai sunt acum convinşi să cumpere maşini cu specificaţii precum cai putere sau cuplu motor, ci cu tehnologie. Până la sfârşitul acestui deceniu vom lansa în cadrul grupului 20 de noi modele electrice şi hibride de tip plug-in. Tot până la sfârşitul deceniului fiecare maşină va fi un smartphone" a declarat în cadrul evenimentului Martin Winterkorn.

Frankfurt, fiind considerat "salonul de casăÎ al constructorilor germani, reprezină în acest an oportunitatea celor de la VW de a prezenta noua strategie de "electrificare" a gamei tututor modelelor mărcilor sale.

"Avem în prezent cea mai extinsă flotăde maşini electrice din lume. Vom lansa modele electrice şi hibride plug-in pornind cu modelele mici şi accesibile şi terminând cu marile limuzine de lux precum Volkswagen Phaeton şi Audi A8. Digitalizarea trebuie să facă parte din ADN-ul nostru", a spus şeful grupului Volkswagen. Tot el a subliniat că precum constructorii au investit în tehnologii noi pentru reducerea poluării, precum maşinile hibride şi cele plug-in, tot aşa şi legiuitorii ţărilor europene trebuie să adopte noi legi pentru a susţine comercializarea acestor maşini. Spre exemplu, în timp ce în Vest sunt deja în fiecare ţară programe de susţinere a maşinilor electrice, în România deşi anunţat încă din primăvară, nu se cunoaşte o dată exactă pentru demararea acestuia.

Seat Leon Cross Sport

Grupul Volkswagen a deschis seria premierelor în cadrul evenimentului cu noul concept Seat Leon Cross Sport ce anunţăviitorul SUV compact ce va fi lansat anul viitor de constructorul spaniol. Pentru noul concept VW a preferat modelul Leon deoarece acesta a readus vânzările Seat pe creştere. Leon Cross Sport dispune de tracţiune integrală şI un motor ce dezvoltă 300 CP. Acesta introduce şI sistemul de infotainment cu conexiune la Internet Seat Link.

Bentley Bentayga

Cel mai aşteptat model al Grupului VW a fost fără îndoială Bentley Bentayga, cel mai puternic, cel mai rapid şi cel mai luxos SUV din lume, fiind capabil atât să ruleze pe autostradă cu peste 300 km/h cât şI în off-road datorită sistemului de control Bentley Dynamic Ride ce setează maşina în funcţie de terenul pe care rulează.

Lamborghini Huracan LP 610-4 Spyder

Versiunea decapotabilă a celui mai nou model reprezină noutatea celor de la Lamborghini pentru Frankfurt. Spyder dispune de un plafon textil care se poate retrage în 17 secunde şI în mers. Maşina dispune de un motor V10 aspirat pe benzină de 610 CP şI tracţiune integrală. Datorită sistemelor precum Start/Stop şi cel de dezăctivare al cilindrilor, noul model reuşeşte să reducă consumul cu 14%.

Bugatti Vision Gran Turismo

Bugatti a venit la Frankfurt cu un nou concept ce prefigurează viitoarea generaţie a “celei mai scumpe, puternice rapide şi luxoase maşini din lume. De aceastădată Vision GT va putea fi pilotat numai virtual, în celebrul joc video Gran Turismo disponibil pe Playstation.

Audi A4

Noua generaţie a lui A4, modelul de clasă medie al Audi reprezintă principala noutate a brandului premium al grupului VW. Maşina vine din start atât cu o versiune hibridă cât şi una electrică, dar şI cu cele mai noi tehnologii în materie de siguranţă şI conectivitate.

Audi e-tron quattro Concept

Este pariul celor de la Audi pentru viitorul SUV full-electric al mărcii aşteptat în 2018. Acesta va avea o autonomie de peste 500 km şI se va putea încărca rapid în 30 minute pentru a avea o autonomie de 400 km.

Volkswagen Tiguan

Cea de-a doua generaţie a SUV-ului compact al VW reprezină noutatea principalului brand al concernului. Pe lângă cele mai noi tehnologii noul Tiguan vine din start şI în versiunea GTE, hibridul de tip plug-in al gamei. Acesta va putea rula peste 50 km în mod electric şI în total va avea o autonomie de 900 km. În plus, acesta vine şi cu un panou solar amplasat pe plafon ce va putea alimenta maşina anual cu energie pentru 1000 km.

Porsche 911

Pentru a optimiza performanţele dar şI consumul gamei 911, Porsche a decis supraalimentarea tuturor modelelor gamei. Astfel, consumul va fi redus cu 12%, în timp ce pe Nurburgring noul 911 poate atinge cel mai rapid timp realizat vreodată.

Porsche Mission E

La doar câteva luni de când a fost produs ultimul 918 Spyder, hibridul plug-in de înaltă performană al gamei, Porsche prezintă la Frankfurt Mission E, primul automobil sport exclusiv electric. Acesta prefigurează un viitor Porsche cu patru uşI ce va putea fi utilizat zilnic. Mission E dispune de 600 CP, va fi capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde şI să atingă 250 km/h. Autonomia sa va fi de peste 500 km, iar pentru a se încărca la 80% vor fi necesare numai 15 minute. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO