Auto

Guvernul a acceptat un compromis cu Ford, compensând penalităţi, pentru a nu "distorsiona" imaginea

Guvernul a acceptat un compromis cu Ford, compensând...

Autor: Thomas Dinca

03.10.2013, 19:03 738

Formula de compromis este argumentată de Guvern prin efortul bugetar care ar trebui făcut pentru angajarea unor avocaţi şi dorinţa de a nu "distorsiona" climatul investiţional românesc şi imaginea ţării faţă de potenţialii investitori.

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, plătind 57 milioane de euro pentru 72,4% din acţiuni. Conform contractului de privatizare, investitorul avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 milioane euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unităţi.

Autorităţile române arată că programul investiţional a fost realizat, dar, din cauza crizei economice, Ford a solicitat ajustarea numărului de autovehicule pe care urma să le producă şi, proporţional, reducerea volumul ajutorului de stat pentru investiţii, renunţând la ajutorul de stat pentru pregătirea profesională aprobat de Comisia Europeană. Chiar şi în aceste condiţii, însă, investitorul era obligat să achite o penalitate reprezentând 25% din preţul acţiunilor achiziţionate, respectiv 14,25 milioane euro.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis în acest sens o notificare privind neîndeplinirea acestei clauze, cumpărătorul fiind înştiinţat că este obligat să achite această penalitate până cel târziu la 22 mai 2013.

La începutul acestui an, Ford a invocat însă, conform unui document al Guvernului, "pretinse pierderi de mediu" ulterior privatizării, prin contaminarea pânzei freatice, şi a acţionat România în judecată la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, cerând despăgubiri de 15 milioane euro, apropiată de suma pe care trebuia să o achite statului ca penalităţi.

"În toata perioada scursa de la începutul anului curent, cumpărătorul a purtat discuţii cu autorităţile de mediu, pentru a clarifica aspectele ce ţin de finalizarea de către Ford România a obligaţiilor de mediu, respectiv cu AAAS pentru a se determina dacă cheltuielile de mediu efectuate de Ford România pot fi încadrate în prevederile contractului referitoare la dreptul la despăgubiri al cumpărătorului pentru pierderi de mediu. Aceste discutii au vizat eventuala compensare parţială a penalităţilor pentru nerealizarea volumului de producţie datorate de cumpărător cu sumele cheltuite sau care urmeaza a fi cheltuite de cumpărător pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu, În completarea acestor discuţii, Ford a considerat necesară deschiderea procedurii de arbitraj, având ca obiect obligarea AAAS la plata sumei de 15 milioane euro, reprezentând despăgubiri ca urmare a efectuării lucrărilor de mediu pentru decontaminarea terenului aflat la fabrica de automobile Craiova", se arată în document.

Primul termen al procesului era 30 septembrie, iar Guvernul, invocând faptul că acesta "poate conduce la distorsionarea climatului investitional românesc, deteriorarea imaginii pentru potenţialii investitori şi la consumarea unor resurse financiare importante alocate de la bugetul de stat", a acceptat o formulă de compromis, prin compensarea reciprocă a creanţelor.

În susţinerea acestei decizii, Guvernul arată că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are o situaţie economico-financiara dificilă, creată de poprirea tuturor conturilor şi, "mai nou", a acţiunilor deţinute la societăţile comerciale din portofoliu, cât şi a conturilor unor debitori ai instituţiei, situaţie care va determina solicitarea de la buget a unor sume suplimentare necesare contractării serviciilor unei case de avocatură care să reprezinte partea română în acest litigiu, dar şi plata unor taxe/comisioane substanţiale, "existând posibilitatea ca, la finalul litigiului, Autoritatea să fie obligată la plata efectivă a despăgubirii, în situaţia pierderii procesului".

Guvernul mai arată că ar trebui asigurate fonduri şi pentru ca statul să deschidă la rândul său un proces prin care să oblige Ford să achite penalitatea datorată conform contractului şi invocă "interesul autorităţilor locale şi centrale de sprijinire a dezvoltarii zonei industriale Craiova prin investiţii substanţiale şi de lungă durată" şi susţinerea pentru "un mediu concurenţial pe piaţa autovehiculelor".

Cu toate aceste argumente, Guvernul a mandatat AAAS să încheie cu Ford un act adiţional la contractul de privatizare, având ca obiect stabilirea unui mecanism de compensare parţială şi decontare a unor creanţe reciproce între stat şi investitorul american, act adiţional prin care statul îşi asumă obligaţia de rambursare a costurilor de remediere a contaminării de sub amplasamentul fabricii de la Craiova, invocate de Ford, prin compensarea parţială a creanţelor reciproce, pe măsură ce acestea devin certe, lichide şi exigibile, respectiv prin decontarea de către AAAS a cheltuielilor viitoare efectuate de Ford, pe măsură ce aceste costuri vor fi certificate.

Obligaţia de rambursare a costurilor a fost limitată exact la valoarea penalităţii datorate de cumpărători către AAAS. Odată cu aplicarea mecanismului de compensare, Ford va retrage cererea de arbitraj de la Paris.

Costurile vor fi certificate de doi experţi independenţi (un expert de mediu şi un expert financiar), desemnaţi prin mandat comun de AAAS şi Ford, iar acţiunile de remediere a mediului sunt inspectate şi confirmate de Ministerul Mediului.

Experţii vor elabora un raport asupra problemelor de mediu, iar Ministerul Mediului va verifica, dar numai din punct de vedere tehnic, concordanţa dintre informaţiile din raport şi situaţia în teren, în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor de remediere.

Prin raport se va determina dacă această contaminare este istorică şi poate fi localizată în timp înaintea privatizării.

Obligaţia de plată a penalităţii datorate de cumpărători se consideră îndeplinită la data creditării contului escrow, prin transferul de către Ford România în cont a sumei datorate AAAS, în cuantumul şi condiţiile care vor fi stabilite în actul adiţional, sumă care va rămâne la dispoziţia AAAS timp de zece ani, dar având destinaţia de a acoperi costurile de remediere a mediului suportate de Ford.

În primăvara anului trecut, Ford anunţa printr-un comunicat că a semnat cu AVAS (actual AAAS-n.r.) un act adiţional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, în baza căruia va produce un număr de maşini mult mai redus faţă de cel asumat şi "va plăti penalităţi".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO